Festivalul are menirea să-i unească pe români prin cultură

Pe data de 2 iulie a.c., în incinta Căminului Cultural din Coștei a avut loc ședința de constituire a Comitetului Local de Organizare a Festivalului de Folclor și Muzică Românească din Voivodina-Republica Serbia. La această ședință s-au alcătuit Comitetul Local de Organizare a festivalului, precum și cele cinci comisii necesare pentru funcționarea festivalului și anume: comisia artistică, comisia pentru informare, comisia pentru organizarea mesei festive, amenajare și organizare.

În urma ședinței, am stat de vorbă cu președintele Consiliului Executiv al Festivalului de Folclor și Muzică Românească, Viorel Bălăgean, care ne-a declarat următoarele: „La această ședință, am adus unele hotărâri pentru buna organizare a festivalului. Ne-am adunat reprezentanții Comunității Locale și ai tuturor asociațiilor și instituțiilor care există la Coștei – biserica, școala, clubul de fotbal, asociația vânătorilor etc. Am alcătuit Comitetul Local de Organizare și am format cele cinci comisii principale. Festivalul se va desfășura în cadrul manifestării noastre tradiționale estivale „Zilele Coșteiului 2021”. Va începe pe data de 8 august și se va încheia pe 15 august. Avem mai multe manifestări planificate în această perioadă și sperăm că vom reuși să le ducem la bun sfârșit pe toate.
Șaisprezece societăți culturale din următoarele localități: Coștei, Uzdin, Glogoni, Iancaid, Ovcea, Satu Nou, Petrovasâla, Alibunar, Sân-Mihai, Seleuș, Sân-Ianăș, Doloave, Deliblata, Maramorac și-au anunțat participarea la festivalul nostru, dar este posibil ca numărul acestora să fie mai mare deoarece vom încadra și fanfarele în ultima zi de festival. Sperăm să fie peste douăzeci de societăți culturale.
Din cauza pandemiei cu care ne-am confruntat în ultima perioadă, am decis să limităm durata festivalului la 3 zile.
Consiliul Național al Minorității Naționale Române este de partea asociațiilor culturale și a activiștilor culturali care doresc să fie cu toți împreună, să-și continue tradiția și să-și păstreze identitatea națională. Menirea festivalului este de a-i uni pe români prin cultură. Vom fi sprijiniți și de orașul Vârșeț. Sperăm că și din partea Secretariatului Provincial pentru Minorități și a Secretariatului pentru Cultură vom primi ajutor pentru organizarea manifestării”.

Denis STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în numărul 28 din 10 iulie 2021