Reanimarea vieţii culturale

Vineri, 16 iulie, la Comunitatea Locală din Sân-Ianăş, comuna Plandişte, a avut loc festivitatea de deschidere a unui nou sediu al S.C.A. ,,Nicolae Bălcescu”, menirea de bază fiind cea de a pune în lumină valorile culturale. Promotorii acestor valori sunt tinerele generaţii, care păstrează cu sfinţenie tradiţiile moştenite din străbuni.

Acţiunea de renovare a edificiului a fost sprijinită financiar de comuna Plandişte şi susţinută de Consiliul Naţional al Minorităţii Naţionale Române, precum şi de oamenii mărinimoși din sat.
Festivitatea au inaugurat-o Jovan Repac, preşedintele comunei Plandişte şi Daniel Magdu, preşedintele Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Române, în prezenţa promotorilor vieţii culturale, Vasa Tăpălagă, preşedintele S.C.A. ,,Nicolae Bălcescu” şi coregrafa Maria Tăpălagă.
Preşedintele comunei Plandişte, Jovan Repac, a declarat: ,,Îmi pare bine că sunt prezent la acest eveniment, dar şi că am sprijinit amenajarea încăperilor, în vederea reanimării vieţii culturale la Sân-Ianăş. Este de lăudat faptul că în această localitate cu populaţie românească tradiţiile se păstrează cu sfinţenie, că pot fi organizate și expoziţii de artizanat, de port popular. Îi felicit pe aceşti bravi promotori ai tradiţiilor din sat, cum sunt Vasa Tăpălagă şi soţia sa Maria Tăpălagă. Ei au reuşit să adune în jurul lor generaţiile tinere care trebuie să ducă mai departe făclia culturii. Comuna Plandişte a sprijinit până în prezent organizarea manifestărilor culturale ale minorităţilor naţionale, ale românilor, maghiarilor, macedonenilor, slovacilor, care promovează multiculturalismul şi tradiţiile străbune. Vom susţine şi în continuare activităţile de reanimare a vieţii culturale în toate localităţile din comuna Plandişte”.
Daniel Magdu, preşedintele Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Române, a menţionat: ,,Ne bucurăm de un nou sediu al Societăţii Cultural-Artistice ,,Nicolae Bălcescu”. Este un pas extrem de important pentru tradiţia românească din acest sat. Doresc să-i felicit pe toţi membrii acestei societăţi culturale pentru curaj, perseverenţă şi pentru efortul pe care l-au depus la înfăptuirea acestei realizări importante pentru etnia română din acest sat. Ne pare bine că autorităţile comunei Plandişte ne-au cedat acest spaţiu spre a fi amenajat. Astfel, cu forţe comune am reuşit să ducem la bun sfârşit acţiunea de reamenajare a noului sediu. Consiliul Naţional şi-a dat contribuţia, oferind ajutor financiar pentru reamenajarea acestui spaţiu menit promovării valorilor culturale din acest sat, unde tradiţiile sunt păstrate cu sfinţenie. Am dorit să sprijinim acest proiect pentru că ne mândrim cu realizările membrilor Societăţii Culturale ,,Nicolae Bălcescu”. Din acest motiv îi vom sprijini în viitor. Sperăm din tot sufletul că în viitor ne vor bucura cu succese frumoase şi că vor păstra cu sfinţenie tradiţiile din acest sat”.

Ion MĂRGAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 30 din 24 iulie 2021