Mănăstirea Prislop din România, situată în apropierea satului Silvașu de Sus din județul Hunedoara, reprezintă de aproape șapte secole unul dintre cele mai importante așezăminte religioase ortodoxe din Transilvania. Biserica sa, ce datează din secolul al XVI-lea, este declarată monument istoric.
Istoria celui mai iubit loc din Transilvania
Nu se cunosc începuturile mănăstirii. Deoarece era amplasată pe pământurile nobililor români din Ciula, se poate presupune că ei au fost ctitorii laici ai locașului.
Există o singură mărturie consemnată despre prezența lui Nicodim de la Tismana în Ungaria medievală. Este vorba despre însemnarea de pe Evanghelierul său: ,,Această Sfântă Evanghelie a scris-o popa Nicodim în Țara Ungurească în 6913 (1404-1405)”. Lui Nicodim tradiția i-a pus în seamă un lung șir de alte mănăstiri care au fost întemeiate ulterior.
Pe la jumătatea secolului XVI, Mănăstirea Prislop a ajuns aproape ruină. În anul 1564 a fost zidită din temelie de domnița Zamfira, care s-a retras aici după ce tatăl ei Moise Vodă din Țara Românească a fost ucis în lupta de la Viișoara. Este posibil ca vechiul locaș, despre al cărui urme se scria la mijlocul secolului al XIX-lea, să fi existat undeva în pădure, în vecinătatea clădirilor actuale. Zamfira a acționat la o mănăstire preexistentă, pentru că ea, ca femeie, nu avea drept la ctitorire de mănăstire de bărbați. Îngrijorată de salvarea sufletului ei, după a patra căsătorie cu nobili transilvani care nu erau de religie ortodoxă, ea a înzestrat locașul cu odoare scumpe și cu moaște. Dintre ele, pe cât se pare, doar o icoană a ajuns până astăzi. Piatra funerară a Zamfirei, sfărâmată în mai multe bucăți, se găsește la Prislop.
În secolul al XVII-lea la Prislop a fost întemeiată școala de învățătură bisericească pentru tinerii care urmau să devină preoți la sate.
În prima jumătate a secolului al XVII-lea s-a nevoit în jurul Mănăstirii Prislop un sihastru sfânt: Ioan din satul vecin Silvașul de Sus. Acest cuvios, luând din tinerețe jugul lui Hristos și dorind să urmeze nevoinței Sfântului Nicodim de la Tismana, s-a făcut călugăr în Mănăstirea Prislop. Apoi, săpându-și peștera într-o stâncă sub munte, asemenea altor sihaștri, s-a nevoit acolo singur până la moarte cu grele și neștiute osteneli. Cuviosul Ioan Sihastrul, bineplăcând lui Dumnezeu și umplându-se de darul Duhului Sfânt, s-a săvârșit în acea peșteră în ultimele decenii ale secolului XVII, proslăvindu-se după moarte ca făcător de minuni. Moaștele Sfântului Ioan de la Prislop au fost duse la o mănăstire din Țara Românească, probabil la Tismana.
În secolul al XVIII-lea a fost mănăstire greco-catolică. A primit un ultim veșmânt de frescă sub semnătura lui Simion din Pitești. Din acesta se conservă doar câteva fragmente. În secolul al XIX-lea mănăstirea era aproape pustie și administrată de preoți de mir. În anul 1948 viețuiau la mănăstire trei călugări uniți, sub conducerea starețului Teodosie Bonteanu. În contextul interzicerii Bisericii Române Unite, a fost detașat de la Mănăstirea Sâmbăta călugărul Arsenie Boca, însoțit de doi aspiranți monahali. Cei doi, Leonida Plămădeală și Dometie Manolache, au fost tunși în monahism la Prislop pe data de 14 septembrie 1948. Dometie Manolache a rămas la Prislop până în anul 1952, când a fost mutat la Sihăstria Afteia de la Cioara.
Florin RAȘA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 34 din 21 august 2021
