„Am părăsit scena din Coștei cu impresii foarte bune”

Festivalul de Folclor și Muzică Românească din Voivodina – Republica Serbia s-a încheiat în urmă cu două săptămâni. Această manifestare de amploare a reunit din nou românii din Banatul sârbesc spre a-și promova tradiția, cântecul și dansul rămase moștenire din bătrâni.

Pentru a rezuma impresiile, am stat de vorbă cu prof. Alexandru Frianț, dirijorul Orchestrei de Muzică Populară a C.N.M.N.R. care a acompaniat soliștii vocali și instrumentiști pe scena din Coștei.
„Am părăsit scena cu impresii foarte bune, însă foarte obosit după un program atât de lung. Majoritatea soliștilor au avut un nivel foarte bun de prezentare, având în vedere și tot ceea ce a fost în urma noastră. Sunt foarte mulțumit de cum a ieșit programul, dar și de modul în care orchestra a acompaniat soliștii”, afirmă prof. Alexandru Frianț.
Dânsul adaugă că ediția de anul acesta justifică în întregime așteptările pe care le-au avut: „Totul a decurs bine, de la organizare până la toate celelalte. Având în vedere că societățile cultural-artistice nu au avut activitate un an și jumătate, s-au prezentat foarte bine, fie că este vorba de formații de dansuri, coruri sau fanfare”.
Nici publicul nu a rămas indiferent față de programul din cele trei zile. După cum ne spune dirijorul Orchestrei de Muzică Populară a C.N.M.N.R., au ajuns multe felicitări din partea spectatorilor, care nu și-au putut ascunde satisfacția pentru faptul că festivalul, după doi ani, s-a desfăşurat cu public.
„Am văzut un public numeros, care a venit din aproape toate localitățile noastre. S-a simțit că după doi ani oamenii au venit cu drag să asculte și să vizioneze programul, dar și să se întâlnească cu cunoscuții din alte localități. De asemenea, noi, cei care activăm în domeniul culturii, am fost foarte încântați de faptul că ne-am întâlnit după atâta timp”, afirmă dânsul.
Prof. Alexandru Frianț ne spune că pregătirile pentru festival au fost destul de grele, însă au reuşit să termine totul la timp, având în vedere că anul acesta festivalul nu s-a putut planifica din iarnă, aşa cum a fost cazul în anii precedenți. „Cu toate că într-un timp atât de scurt s-au pregătit și aranjamentele și s-au făcut și repetiții pentru acompanierea a peste 40 de soliști care au interpretat câte două cântece, orchestra s-a prezentat foarte bine și a dus programul la bun sfârșit.

Sanela CRĂINEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 35 din 28 august 2021