Lucrările Cristinei Malaimare, originară din Satu Nou, stabilită în Timişoara, ne demonstrează cum se exprimă creativitatea prin forme şi culori. Acest mixaj ne captează privirile şi nu ne trezeşte decât reacţii de uimire pentru originalitatea sa.
Cristina a absolvit Facultatea de Arte şi Design din Timişoara, secţia Design Multimedia. ,,Mai târziu am devenit mult mai interesată de ilustraţie de carte şi editoriale.
Astfel de lucrări sunt rezultatul unei munci şi al unei inspiraţii nocturne: ,,Când lucrez la proiecte de ilustraţii am nevoie de linişte şi de obicei asta se întâmplă noaptea când nu prea sună telefonul şi nu există distracţii, astfel că pot să mă relaxez şi să mă dedic complet creativităţii. În timpul zilei încă lucrez ca designer grafic la diverse proiecte”, afirmă Cristina.
Artista spune că în cursul anilor a observat schimbări în parcursul său creativ: ,,Ceea ce s-a schimbat în timp este că aveam foarte multă teamă că nu voi reuşi şi asta mă făcea să amân să mă apuc de desen, adică să procrastinez până în momentul final. Acum mă eliberez tot mai mult de această frică. Am învăţat să mă relaxez şi să iubesc procesul; cu alte cuvinte, să mă distrez în timp ce lucrez”.
Între timp m-am format ca designer grafic, dar în urmă cu 5 ani am decis să mă dedic mai serios ilustraţiei digitale”, afirmă artista. Îi plac clădirile şi casele vechi pentru că sunt legătura noastră cu trecutul: ,,Pereţii, faţadele care încă respiră istorie mă fac să mă întreb dacă în aceste clădiri a mai locuit cineva ca mine, ca tine? Ce simţeau, ce vise aveau?” – argumentează Cristina şi spune că îi place foarte mult ilustraţia poetică. ,,Sper să stârnesc emoţii prin ele”, adaugă interlocutoarea noastră.
Marina ANCAIŢAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 35 din 28 august 2021