Cu prilejul celebrării Zilei Limbii Române, care a avut loc pe data de 31 august a.c., la sediul C.N.M.N.R. din Vârșeț, invitații au avut ocazia să asiste la două evenimente. În prima parte a avut loc un program dedicat Zilei Limbii Române, iar în partea a doua au fost decernate premii copiilor participanți la proiectul transfrontalier ,,Cinste ție, copilărie!“
Evenimentul a fost onorat de prezența domnului Daniel Magdu, președintele Consiliului Național al Minorității Naționale Române, a doamnei prof. Rodica Almăjan, președinta Consiliului Executiv și coordonatoarea Departamentului pentru Învățământ al C.N.M.N.R., a Vicarului Emanuel Tăpălagă, a domnilor Stevan Mihailov, coordonator al Departamentului pentru Informare al C.N.M.N.R., Daniel Bala, ministru consilier la Consulatul României de la Vârșeț, Erwin Iosef Țigla, președintele Forumului German din județul Caraș-Severin, precum şi de prezenţa doamnei prof. Maria Radu Novac, cea care a unit elevii și cadrele didactice de ambele părți ale frontierei la concursul „Cinste ție, copilărie!”.
Coordonatoarea pentru programul dedicat Zilei Limbii Române, drd. Mărioara Sfera, a salutat invitații și a susținut un discurs dedicat acestei zile de mare importanță: ,,Limba noastră – maternă, oficială, literară, vorbită, scrisă pe web, îmbogățită sau sărăcită, cultivată sau maltratată – este celebrată pe 31 august, în numele celor 28 de milioane de vorbitori din toată lumea. Pentru a atrage atenția asupra importanței păstrării calității limbii române și pentru a-i sprijini pe românii în afara granițelor să-și păstreze cultura și identitatea națională, ziua de 31 august a fost proclamată, prin legea 53/2013, drept Ziua Limbii Române. Limba română a fost, este și va fi mereu, coloană identitară națională a românilor de pe întreg mapamondul“.
Împreună este cuvântul care definește cu certitudine calitatea evenimentelor în care sunt implicați trup și suflet mai mulți oameni, iar Mariana Stratulat, director al Casei de Presă și Editură ,,Libertatea”, a dovedit încă o dată devotamentul său faţă de cultură: ,,Astăzi, de Ziua Limbii Române, doresc să vă spun tuturor vorbitorilor de limba română La mulți ani! Limba maternă reprezintă un simbol al identității noastre și avem datoria sacră să o venerăm, să o cinstim. În această zi de mare încărcătură sufletească avem oaspeți deosebiți din România, care au venit cu drag să celebrăm împreună Ziua Limbii Române”. De asemenea, doamna Mariana Stratulat a citit cuvinte alese dedicate acestei zile de mare importanță.
Prezent la eveniment, Daniel Magdu, președintele Consiliului Național al Minorității Naționale Române, s-a adresat celor prezenți menționând cuvintele care unesc o națiune: credință, pace, iubire, respect, demnitate și optimism. Nu în ultimul rând, a mulțumit tuturor pentru prezență şi organizatorilor pentru buna desfășurare a evenimentului.
La mulți ani tuturor celor care cunosc, învață, vorbesc, scriu și iubesc limba română!
Reuniunea s-a bucurat de prezenţa oaspeților din România: domnul Erwin Josef Țigla, preşedintele Forumului Democrat German și domana prof. Radu Maria Nowak.
Domnul Erwin Josef Ţigla s-a adresat cu următorul mesaj: ,,Vă mulţumesc mult pentru prilejul oferit de a fi împreună cu dumneavoastră în aceste clipe importante pentru viața culturală a comunității, a copiilor în primul rând! Au fost momente înălțătoare, adevărate punți de legătură. De fapt, manifestarea de la Varșeț dedicată limbii române reprezintă o placă turnantă pentru viitorul relațiilor noastre”. Nu în ultimul rând, domnul Erwin Josef Ţigla a mulțumit gazdelor pentru ospitalitate, pentru devotament și pentru abnegație. ,,Fiți convinși: Împreună vom realiza și alte momente întru cinstirea comunităților pe care le reprezentăm, cărora le suntem dedicați prin trup si suflet”, a mai adăugat dânsul.
Diplome onorifice s-au oferit de ambele părți.
Adriana PETROI
Articolul integral îl puteți citi în numărul 37 din 11 septembrie 2021