Despre Lia pot să spun că este o femeie care îmi aseamănă, un om cu sufletul curat și sincer. Lia a plecat din România la vârsta de unsprezece ani, s-a întors să facă facultatea în România, după care s-a reîntors în America în anul 1999, iar de atunci este acolo, dar cu sufletul aproapre de cei dragi din România. Am discutat pe mai multe teme cu Lia, iar una dintre ele a fost religia, despre educația religioasă și viața alături de tatăl preot, iar vouă, cititorilor săptămânalului ,,Libertatea” vă redau culegearea dintr-o convorbire cu Lia.
Cum erau anii în care asistai la slujbele religioase?
Am crescut mergând la biserică. Îmi amintesc de o sfântă slujbă de Înviere, cred că aveam cinci ani; mama și tata mă lăsaseră dormind, era ger în acel an, Paștele a fost mai devreme.
M-am trezit, m-am uitat la ceas şi am început să plâng, nu mă treziseră să merg şi eu, vai, cât eram de disperată!
Cum ai reacționat în acea disperare?
M-am îmbrăcat repede, luându-mi bundița groasă și cizmele și am alergat către poartă, era încuiată, iar cheia n-am găsit-o, era la mama în buzunar. Treceau anii și eu mergeam la aproape toate slujbele, îmi plăcea să ascult bătrânii cantori, cât de minunate erau glasurile lor, ascultam cu atenție când se citea Apostolul și-l întrebam pe tata unde erau apostolii, în ce țări propovăduiau, de exemple Cappadocia.
Tata, preot fiind, ți-a impus vreodată reguli ce țin de biserică?
Tata, nu cred că pot spune că mi-a impus unele reguli, deși ulterior, pe la vârsta de 16-17 ani, a fost oarecum mai strict în privința educației religioase. Tata m-a educat de mică să fiu bună cu toată lumea, să ascult mai mult decât să vorbesc și dacă am prilejul de a ajuta, să o fac totdeauna.
Adriana PETROI
Articolul integral îl puteți citi în numărul 38 din 18 septembrie 2021
