Programul prezentării on-line a spectacolelor

Uniunea Teatrelor de Amatori ale Românilor din P.A. „Voivodina” – R. Serbia anunţă că începând de duminică, 3 octombrie a.c. la ora 20, în fiecare seară care urmează, până pe data de 10 octombrie, va fi transmis în premieră câte un spectacol prezentat la ediţia din acest an a Zilelor de Teatru ale Românilor din Voivodina.

Spectacolele vor fi transmise pe canalul de YouTube al Uniunii, premiera fiind accesibilă şi pe paginile de Facebook ale Uniunii, respectiv ale asociaţiilor culturale care au prezentat aceste spectacole, dar şi pe pagina web: www.zileledeteatru.com.
În continuare vă supunem atenţiei programul ,,premierelor on-line”:
Duminică, 3 octombrie 2021

„Doar copiii cred în fluturi”, monodramă scrisă de autor necunoscut, traducerea fiind semnată de Iulia Victoria Ioana, prezentată de Corina Trocea din Straja.
Luni, 4 octombrie 2021

„Ursul” de A.P. Cehov, adaptare şi regie semnată de Marius Savu, spectacol prezentat de Trupa de Teatru „Neica” a S.C.A. „Mihai Eminescu” din Coştei.
Marţi, 5 octombrie 2021

,,Piñata” de Remus Berlovan, regia o semnează Ivana Đokić, iar spectacolul este prezentat de Teatrul „Conu Alecu“ din Alibunar.
Miercuri, 6 octombrie 2021

„O tragedie furtunoasă” de Dušan Kovačević, regia o semnează Mărgărit Ecovoiu, iar spectacolul este prezentat de Trupa de Teatru „Todor Creţu-Toşa” a C.C. „Doina” din Uzdin.
Joi, 7 octombrie 2021

„O scrisoare pierdută într-o noapte furtunoasă la Seleuş”, după texte de I.L. Caragiale, adaptarea şi regia semnate de Dimitrie Miclea, spectacol prezentat de Trupa de Teatru a Fundaţiei „Hyperion” din Seleuş.
Vineri, 8 octombrie 2021

„Bunavestire de Uzdin” cu un prolog „Epifania maramorăceană” de Vasile Barbu şi alţi poeţi, regia semnată de Vasile Barbu, spectacol prezentat de Trupa de Teatru a Asociaţiei Tinerilor „AVE” din Uzdin.
Sâmbătă, 9 octombrie 2021

„Revoluţie la castel” de Marilena Dumitrescu, regia semnată de Iulian Ursulescu, spectacol prezentat de Trupa de Teatru a Asociaţiei pentru Artă şi Cultură Românească „Vichentie Petrovici Bocăluţ” din Torac.
Duminică, 10 octombrie 2021

„Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, regia semnată de Costa Tovarniţchi şi Vadim Rusu, spectacol prezentat de Trupa de Teatru a Centrului Artei Populare din Nicolinţ.


Prezentarea tuturor spectacolelor va începe la ora 20.
Înregistrările vor rămâne disponibile pe internet, iar vizitatorii, respectiv cei ce vor viziona spectacolele, vor avea pentru fiecare spectacol 5 zile în care pot vota actorul spectacolului din fiecare localitate, actor care va primi din partea U.T.A.R.V.S. o distincţie specială pentru truda depusă pe tărâmul activităţii teatrului de amatori al românilor din Voivodina.
Pe pagina de Facebook a Uniunii: http://www.facebook.com/zilelede.teatru va fi explicat modul de vot pentru actorul spectacolului şi în fiecare zi la ora mai sus menţionată va fi postat spectacolul, care de altfel se mai poate găsi şi pe canalul

http://www.youtobe.com/channel/UCZKVNRQrdajWr7WQKcKjrbA şi pe pagina web: www.zileledeteatru.com


Vizionare plăcută!

Mircea LELEA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 40 din 2 octombrie 2021