Muntele uscat, Suva planina, este cel mai extins masiv montan din sud-estul Serbiei, ultima secțiune proeminentă a sistemului montan carpato-balcanic la vest. Creasta sa principală se întinde pe o lungime de până la 45 de kilometri pe suprafaţa de la Niška Banja la Babušnica, în direcția nord-vest – sud-est. Este împodobit de trei vârfuri dominante: Mošor (984m), ca cel mai apropiat de orașul Niš, urmat de Sokolov Kamen (1523m) și cel mai înalt vârf al Muntelui uscat: Trem (1809m). Între Piatra lui Sokol și Trem se află șaua montană Devojački grob (1311m). Mai în partea posterioara a Tremului, creasta montană se răspândește în suprafața carstică: o zonă pustie și sălbatică. La pasul Pasarelo (1523m), ramura nordică a crestei cu vârful proeminent Divna Gorica (1389m), se separă de suprafață. Traseul turistic, care leagă Sokolov Kamen și Tremul, unde există un recif destul de interesant, iar această parte a Muntelui uscat este cel mai bine de vizitat la sfârșitul toamnei. Dacă întâmplător temperaturile scad, scenele devin suprarealiste. Sculpturile rupestre ale defileului, create de incizia verticală a râului Studena, în calcarul din jur, par ciudate. Există un cunoscut drum spre apele Bojanei, prin satele Donja și Gornja Studena. Este posibil să continuați cu mașina pe lângă râuri până la izvor, unde se află punctul de plecare al traseului de drumeție spre Mormântul Fetelor.
Norii oceanici și pe partea de sud a muntelui sunt fascinanți. Creasta este dominată de culorile toamnei, cu excepția înghețului de pe stânca nordică, unde nu este zăpadă pe versanţi. Acest lucru îndeamnă vizitatorii la mersul pe joc, bucurându-se astfel mai mult de priveliştea oferită de natură. O imagine cu adevărat suprarealistă, unde se poate observa cum Serbia este înghițită de ceață, cu excepția a 5 puncte la orizont: Kopaonik în vest, Prokletije și Shara în sud, chiar și Ljuboten este clar recunoscut prin marginile sale triunghiulare la est și, de asemenea, cel mai apropiat punct vizibil: Stara planina, pe când la nord, piramida magică din Rtanj.
Canionul Lazarev
O fisură misterioasă în estul Serbiei, martor tăcut al epocii îndepărtate, canionul Lazarev este situat nu departe de satul Zlot, lângă Bor, între versanții estului Kučaj (muntele Malinik) și platoul carstic al Dubašnica. Vederi panoramice ale canionului, cu mai multe belvederi minunate, plasează acest loc în cele patru mari atracții de primă clasă din estul Serbiei (împreună cu Miroč, Rtanj și Veliki Krš). Canionul în sine este creat, nu mai puțin și nici mai mult, decât de patru râuri. Cei trei componenți: Mikulj, Demižlok și Vej se întâlnesc aici și formează râul Lazareva. Aceasta este o zonă extrem de interesantă, cu mai multe curiozități geologice, dintre care, poate cel mai izbitor este fenomenul „canionului fosil”. Şi anume, Mikulj și Demižlok sunt râuri scufundate – albia acestor râuri este întotdeauna uscată și reprezintă o relicvă a trecutului antic când apa a curs acolo, cu mult timp în urmă. Râul Vejska este, de asemenea, parțial o groapă, albia sa acceptă doar excesul de apă care nu permite peisajul carstic prin care curge. Deși mici, apele învolburate din Mikulja și Demizlok s-au ascuns pentru totdeauna adânc în fluxul subteran, prin niște drumuri misterioase și și-au lăsat vechile paturi – canioane fosile (uscate) – ca niște monumente grandioase, pentru a fi imaginative și să reamintească cât de puternice au fost aceste râuri.
Ramura centrală de intrare a canionului Lazar, începe chiar de la locul, unde râul Demižlok se aruncă într-o împletire extrem de pitorească a tunelurilor și a zidurilor arcuite acoperite cu mușchi. Apa reapare la lumina zilei chiar la capătul canionului Lazar, la izvorul de sub peștera lui Lazar, care se află la 7,5 kilometri distanță de albia râului. Calea curgerii sale subterane, de la abis la izvor, a rămas un secret pentru om, păstrat adânc în masele de calcar, un labirint care nu poate fi decât ghicit.
Virginia PUIA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 41 din 9 octombrie 2021
