Ministrul Muncii, Ocupării Forței de Muncă, Veteranilor și Afacerilor Sociale, prof. dr. Darija Kisić Tepavčević, a vizitat săptămâna trecută Comuna Biserica Albă, unde împreună cu președinta comunei, Violeta Simić, șefa Districtului administrativ al Banatului de Sud, Marina Toman, directoarea Centrului pentru Asistență Socială „8 Mai”, Marijana Georgijevski, au stabilit activitățile care vor fi realizate în perioada următoare pentru a îmbunătății serviciile de protecție socială, având în vedere că protecția socială este unul dintre prioritățile Guvernului Republicii Serbia și ale Ministerului amintit. La întâlnire au fost prezenți secretarul de stat Mirko Janić, precum și adjuncta ministrului, Biljana Barošević.
În timpul vizitei la Biserica Albă, prof. dr. Kisić Tepavčević și ministrul adjunct din Sectorul pentru protecția persoanelor cu dizabilității din Panciova, Vârșeț, Plandiște, Opovo, Covacița, Cuvin și Biserica Albă, au discutat despre îmbunătățirea standardului de viață a acestor persoane.
„Îmi face o deosebită plăcere să mă aflu azi în Comuna Biserica Albă. Ne-am deplasat la fața locului, spre a ne documenta care sunt activitățile pe care trebuie să le realizăm în perioada următoare și am îndreptat resursele acolo unde ajutorul a fost cel mai necesar. În acest an, Ministerul a alocat 556 de milioane de dinari, menite către guvernele locale, pentru îmbunătățirea serviciilor de protecție socială. În cadrul acestui transfer au fost cuprinse și 5 comune de pe teritoriul Banatului de Sud, pentru care a fost alocată suma de 15 milioane dinari. Pentru Biserica Albă am alocat suma de peste 5 milioane dinari. Pe teritoriul Banatului de Sud funcționează 24 de asociații ale persoanelor cu dizabilități. Anul acesta, pentru munca lor, a fost alocată suma de peste 5 milioane de dinari. Astfel, persoanele cu dizabilități pot fi incluse în diverse activități și ateliere incluzive. Ministerul Muncii, Ocupării Forței de Muncă, Veteranilor și Afacerilor Sociale, împreună cu Compania „Mocart” a asigurat un microbuz pentru transportul persoanelor cu dizabilități, pe teritoriul Comunei Biserica Albă”, a menționat printre altele ministrul Kisić Tepavčević, amintind celor prezenți că în perioada anterioară, s-au asigurat fonduri din sectorul pentru protecția persoanelor cu dizabilități, pentru construirea primului loc de joacă inclusiv pentru copii cu dizabilități în Panciova, instalarea de rampe, ansambluri și echipamente de joacă adaptate pentru copiii cu dizabilități din Alibunar, Covăcița și Plandişte, adaptarea spațiilor, introducerea încălzirii în imobilul Asociației Paraplegicilor și Quadriplegicilor din Opovo, procurarea de echipamente și mobilier pentru două asociații ale persoanelor cu dizabilități din Vârșeț și multe altele.
Denis STRATULAT
Articolul integral îl puteți citi în numărul 42 din 16 octombrie 2021