Comuna Plandiște a adoptat a doua rectificare a bugetului comunal

La Plandiște, a avut loc cea de-a 11-a ședință a Adunării comunale. Ședința a fost prezidată de Vladan Mladenović, vicepreședinte al Adunării comunei Plandiște. Până nu s-a adoptat ordinea de zi, Vladan Mladenović a propus o modificare a acesteia, adăugând două puncte și anume, demiterea celui vechi și numirea unui nou Consiliu de supraveghere al Întreprinderi Publice „Polet” Plandiște.
La această ședintă, membrii Consiliului au discutat și adoptat Decizia de modificare a bugetului comunei Plandiște pentru anul curent, cea de-a doua rebalansare a bugetului comunal. Această modificare a fost făcută din cauza creșterii veniturilor și redistribuirea veniturilor și a cheltuielilor. Odată cu a doua rectificare, bugetul a fost majorat la suma de 628 milioane 777 mii dinari. Această sumă a fost realizată din baza fondurilor bugetare, a transferurilor de la nivelul republican, a veniturilor excedentare nedistribuite din anii precedenți și din baza fondurilor de donații necheltuite din anii precedenți.
La această ședință s-a prezentat și Raportul privind realizarea bugetului comunal pentru perioada ianuarie-iunie curent. În această perioadă, veniturile și încasările totale, din vânzarea activelor nefinanciare, au fost realizate în valoare de 246 milioane dinari, adică 45,50% din bugetul planificat. Cheltuielile totale în această perioadă, care constă în cheltuieli curente pentru active nefinanciare, s-au ridicat la 225 de milioane de dinari sau cu 33,9 % din cheltuielile bugetare planificate.

Rodica GRUESCU

Articolul integral îl puteți citi în numărul 42 din 16 octombrie 2021