Creștinii ortodocși îl prăznuiesc în data de 18 octombrie pe Sfântul Luca, sărbătoare marcată cu cruce neagră în calendarul ortodox. Sfântul Apostol și Evanghelist Luca este autorul celei de-a treia Evanghelii și al Faptelor Apostolilor, a cincea carte din Noul Testament.
Originar din Antiohia Siriei, Luca era un om foarte educat, de profesie medic. Și-a dorit să ajungă la Ierusalim pentru a-l cunoaște pe Mântuitor. Apropierea de acesta l-a schimbat și l-a făcut să se dedice celor sfinte. Sfântul Apostol Luca a umblat prin întreaga Grecie. A propovăduit religia creștină și a trecut la cele veșnice la vârsta de 84 de ani.
Ziua Lupului
Pe 18 octombrie este și Ziua Lupului, Lucinul, care deschide un ciclu de trei Filipi de Toamnă. Potrivit superstitii.ro, în această zi e rău de lupi şi se spune că Lucinul se ţine tot de vite, ca să nu se stingă de boală.
Tradiții și obiceiuri
În trecut, în ziua Lucinului se săvârșeau ritualuri menite să determine îndepărtarea lupului din preajma turmelor de oi. În această zi, ciobanii aveau ritualuri menite să protejeze oile de lupi. Astfel, se respectau cu strictețe câteva lucruri:
era interzisă scoaterea gunoiului și a cenușii din vatră, pentru ca lupii să nu găsească cărbuni aprinși, care le-ar fi favorizat fecunditatea;
în ziua cu pricina nu se pronunța cuvântul lup, termenul fiind înlocuit cu cel de gadină;
erau sistate activitățile ce implicau prelucrarea lânii și a pieilor de oi;
oamenii țineau post negru și se rugau pentru a fi feriți de lupi;
de ziua Sfântului Luca nu este bine să te cerți, să înjuri sau să blestemi, pentru că aceste lucruri se vor întoarce împotriva ta.
Meserii tradiționale
Cojocăritul
Cojocăritul este un meşteşug de veche tradiţie. A fost cel mai răspândit meşteşug specializat în prelucrarea pieilor de ovine şi confecţionarea pieselor de îmbrăcăminte.
Este una din cele mai vechi îndeletniciri casnice, practicate de unii ţărani în gospodăriile lor. Materia primă o constituiau pieile animalelor domestice din care confecţionau diverse tipuri de încălţăminte, piese călduroase de îmbrăcăminte, curele şi alte obiecte cu întrebuinţare casnică. Pe parcursul timpului prelucrarea pieilor s-a diversificat şi specializat în diferite branşe: tăbăcăritul, cizmăritul, curelăritul, cojocăritul
Meșteșugul a avut o mai mare dezvoltare în orașe și târguri, unde era mai multă materie primă dar și mai multe solicitări de produse din piele. Dar, cojocarii nu lipseau nici din mediile rurale. În vremurile apuse, aproape fiecare avea cel puțin 1-2 meşteri cojocari, care şi prelucrau pieile de oi, miei şi capre ale consătenilor. De obicei cojocarii nu luau ucenici, sau acceptau doar din sate mai îndepărtate pentru a nu spori concurenţa. Piesele principale confecţionate de meşterii cojocari erau pieptare deschise și diverse tipuri de cojoace care intrau în arsenalul vestimentației festive dar și cojoace folosite pentru mersul la munca câmpului în toamnă târzie, respectiv pentru ciobani, fără de care ploile reci de toamnă și frigul din timpul iernii erau greu de suportat.
Eufrozina GREONEANȚ
Articolul integral îl puteți citi în numărul 42 din 16 octombrie 2021
