Un val de întuneric și tristețe s-a așezat anul acesta asupra Casei de Presă și Editură ”Libertatea” din Panciova prin plecarea acelora care decenii la rând au zidit și au ridicat stâlpii instituției noastre la nivelul celor mai de preț trusturi de presă din țară. Eugenia Bălteanu a fost, fără doar și poate, unul dintre acești stâlpi.
În memoria Eugeniei Bălteanu, pe data de 12 octombrie, la sediul C.P.E. ”Libertatea” a avut loc o ședință comemorativă la care a luat parte colectivul C.P.E. ”Libertatea” și reprezentanți ai Uniunii Ziariștilor din Serbia a cărei membru fidel a fost timp de mai multe decenii.
Directoarea C.P.E ”Libertatea” Mariana Stratulat a vorbit cu multă pietate și cuvinte alese despre Eugenia, cu care a avut o colaborare bună și multilaterală, atât în domeniul jurnalisticii cât și în domeniul creației literare.
Fiecare om în timpul vieții lui, are parte de bucurie și de tristețe, de lumină și de întuneric. Nu există om pe lume care să nu fi cunoscut măcar odată în viață, fericirea și suferința. Dar, nu atât încercările prin care trecem în viață sunt importante, ci felul prin care le depășim. Cu inimile pline de tristețe am primit vestea despre trecerea în neființă a colegei noastre dragi, Eugenia Bălteanu! Această veste ne-a marcat pe toți cei care am cunoscut-o. Am realizt că în timp, doar faptele noastre contează. Ele ne vor arăta cine am fost, a spus Mariana Stratulat.
În continuare a menționat că „pentru Eugenia Bălteanu, au existat două ipostaze puse faţă în faţă: lumea cuvintelor, creaţia pe de o parte, şi scriitorul pe de altă parte. Cuvintele s-au multiplicat în imaginaţia autoarei, s-au prelungit și s-au ramificat în sute de ecouri. Cuvintele au fost mereu prezente în modul său de a trăi şi de a concepe viaţa. Romanele pe care Eugenia care ni le-a lăsa excelează prin originalitate şi modernism, în ele persistă o intrigă captivantă, cu suspans, teme complexe.”
Despre Eugenia Bălteanu a vorbit Teodora Smolean, redactoarea editurii „Libertatea”. Ea a spus, printre altele, că Eugenia a plecat discret, fără să ne dea de bănuit că o încearcă vreo durere. La fiecare întâlnire deborda de un optimism molipsitor… Întotdeauna aranjată, machiată, cu zâmbet și optimism. Se bucura de fiecare zi, dar mai ales de nepoțica Iana, care era comoara ei cea mai de preț. În continuare, Teodora a menționat că „Pentru ea existau două priorități în viață: profesia și familia” și că „la locul de muncă, Eugenia era o femeie responsabilă și corectă. Amabilă, discretă și plină de viață. Se implica cu drag în diverse proiecte și activități. Avea o activitate fructuoasă în perioada redactării revistei pentru copii ,,Bucuria copiilor”, la care a ars precum o candelă. Împreună cu soțul Petru, regretat și el, au organizat manifestări și concursuri muzicale la care au promovat revista ,,Bucuria copiilor”, dar au descoperit, printre elevii din școlile cu predare în limba română, participanți la varii evenimente, numeroși copii talentați. Spiritul de dreptate și de echipă, dragostea de profesie și de semeni au constituit crezul ziaristei Eugenia Bălteanu”.
Valentin MIC
Articolul integral îl puteți citi în numărul 43 din 23 octombrie 2021