De la Timișoara până în Serbia-Zrenianin cu vaporul

Finalizarea proiectului transfrontalier „Repararea infrastructurii de navigație pe Canalul Bega” dintre țările vecine, Serbia-România

Acest proiect s-a desfășurat în 5 etape. S-a început cu reabilitarea barajului stăvilar, punerea la uscat a ecluzei și reabilitarea ei, iar în ultima fază, se vor face amenajări peisagistice. Reluarea navigației pe Canalul Bega, care a fost oprită acum 60 de ani, este așteptată cu nerăbdare de pasagerii care vor să viziteze Serbia cu vaporul.
Având în vedere că acest proiect este o punte de legătură dintre Timișoara-România și Voivodina-Serbia, este un lucru foarte important pentru întreg Banatul istoric. Cu siguranță va deschide noi căi de comunicare și parteneriate între aceste două țări. De asemenea, va duce la o dezvoltare economică-turistică, având în vedere și faptul că se va deschide un nou punct de trecere a frontierei.
Proiectul are o valoare totală de 13,8 milioane de euro, din care contribuția UE este de 11,7 milioane de euro, cea a Administrației Bazinale de Apă Banat – 6,9 milioane de euro, cea a Consiliului Județean Timiș – peste 125.000 de euro, iar Serbia – peste 6,6 milioane de euro.


Adriana PETROI

Articolul integral îl puteți citi în numărul 44 din 30 octombrie 2021