,,Dacă ar fi să definesc ce înseamnă biblioteca pentru mine, aș spune că nu este numai un paradis pentru omul pasionat de lectură, o oază de liniște lăuntrică, fericire, amintiri, ci de multe ori e mult mai mult – un refugiu în clipe de melancolie, durere sau supărare pe care viața ni le servește neclipind”. În acest fel își începe povestea sa despre cărți și bibliotecă Ana Cârdu, președinta Comunei Literare Vârșeț.
Șirul amintirilor interlocutoarei noastre este lung și continuă în felul următor: ,,Am avut norocul să mă nasc într-o familie care păstra cu sfințenie o mică bibliotecă a fiului plecat în lume ca și cum doar aceste cărți îi vor mai încuraja ideea de a se întoarce. În acele rafturi am silabisit pentru prima dată: E-mi-nes-cu, Coș-buc, Crean-gă și alte nume care atunci nu însemnau mare lucru pentru un copil de 5, 6 ani. Când am realizat că aceste nume fac parte din lectura școlară, orgoliul copilului crescut cu simțul valorii pentru cuvântul scris s-a aciuat deja în mine. Mi s-a spus că acolo, în lumea largă, fiul pribeag va fi scriitor. Așa zicea bunica mea și așa a fost. Cartea, deci, a devenit pentru familia noastră un lucru foarte prețios. Prima carte personală a fost cadoul sosit de la unchiului plecat peste Ocean să devină scriitor – un dicționar englez-român și român-englez tipărit în America. Nu peste mult timp am ajuns la Ipotești, locul unde fiecare român își dorea să ajungă. Și iată că la 14 ani îmi cumpăr primul Eminescu. De atunci totul a decurs spontan și predestinat.
Din clasa a doua de liceu, prietenia, pasiunea pentru poezie, devotamentul reciproc și mai ales iubirea dintre viitorul poet Petru Cârdu și mine vor fi nucleul în jurul căruia se va forma biblioteca noastră care în anii ce urmau devenea tot mai numeroasă, mai diversă, mai bogată, mai împestrițată. Aici fiecare carte are povestea ei despre cum a ajuns în biblioteca noastră (în geamantanul roșu uitat în tren, sau acela robust, Samsonite, cumpărat anume pentru protejarea cărților în timpul transportului, achiziționate la Timișoara în cutare ajun de Paști, sau în ultima clipă la Fnac, la Paris, când autobuzul spre aeroport ne așteptase chiar pe noi cu câteva cărți, una despre Brâncuși, cumpărate cu ultimele monede).
Petru Cârdu era un pasionat al cărților și lecturilor. Se zice că bibliotecile noastre spun mai mult despre noi decât am putea crede. Petru a cumpărat poate mai multe cărți decât au putut fi citite. N-a fost însă un biblioman. A savurat plăcerea răsfoirii lor, speranța că într-o zi va avea timp să le citească”, afirmă Ana și adaugă: ,,Am o fascinație față de poetul Petru Cârdu, logodnicul meu de-a pururi, cum îi plăcea să spună, știind că a renunțat la multe lucruri pentru a cumpăra o carte. În metropolele și orașele europene petrecea mai mult timp prin librării unde lăsa ultimii bani pentru o carte.
Marina KALKAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 47 din 20 noiembrie 2021
