Iubitorii de liniște, care ar dori să-și lase ziua liberă în vânt și să-și întruchipeze gândurile fragmentate cu farmecele naturii aproape neatinse, ar trebui să viziteze fără îndoială Lisine, un monument natural de prima categorie. Această destinație turistică, cea mai atractivă de la poalele muntelui Beljanica, la doar douăzeci de kilometri de orașul Despotovac, păstrează o adevărată bijuterie a naturii – cascada Veliki Buk.
Zgomotul care iți aduce liniște
Deși se scurge din râul liniștit Veliko Vrelo, care izvorește nu departe de cascadă, apa limpede albastru-verzui, care cade de la 25 de metri în lac, la aproximativ cinci metri adâncime, scoate sunete miraculoase, iar scântei de aburi stropesc stâncile din împrejurime. Izvorul Veliko Vrelo și cascada Veliki Buk au fost protejate prin Decretul Guvernului Republicii Serbia din 1995, ca Monument al Naturii Lisina, care este un punct de reper special al fondului de geo patrimoniu al Serbiei. Veliko Vrelo aparține unui grup mic de izvoare carstice puternice necapturate și se remarcă ca un exemplu excepțional de izvoare gravitaționale, în timp ce cascada este un fenomen unic printre cascadele acumulatoare din Serbia. Acesta este situat la aproximativ 400m deasupra nivelului mării, a cărui apă cu un zgomot mare cade în lacul verde – Zelenika. Este un sentiment unic, magnific, care apare în sufletul fiecărui vizitator.
Magia sunetului și a frumuseții
O mulțime de restaurante se află în jurul cascadei, care parcă păstrează imagini vii, marginile viselor înghețate și șoapte ale cuplurilor îndrăgostite, conversații plăcute, condimentate cu delicioasele specialități din Šumadija. Ghemuit printre pereții peșterii, restaurantul „Lisinski raj” iese în evidență. Nu numai din cauza secolelor depuse, ci și pentru că este singurul restaurant care are o moară, astfel încât oaspeții pot mănca lipină caldă și mămăligă din făină proaspăt măcinată.
Moara are o vechime de 100 de ani și este unica funcționabilă din zonă – spune Miodrag Nikodijević Mija, proprietarul restaurantului „Lisinski raj”. – Porumbul pe care îl măcinăm aici provine din porumbul nepulverizat pe care îl producem noi. Avem, de asemenea, un heleșteu cu aproximativ 2.500 de păstrăvi.
Acest gazdă harnic, care se ocupă cu agricultura de la vârsta de 12 ani și conduce restaurantul de 13 ani, spune că intenționează să trăiască 105 ani, dintre care se va odihni doar în ultimii cinci ani. Alte restaurante au, de asemenea, bazine de pește și păstrăv proaspăt și specialități pentru gurmani care sunt servite într-un mod neobișnuit. Unele oferă și cazare, iar restaurantul „Vodopad” se mândrește cu bungalourile sale, situate într-un peisaj superb.
O parte a restaurantului ,,Lisinski raj” este situat în peșteră și dispune de două grădini deschise. În ambianța etno, oaspeții au la dispoziție mâncăruri din bucătăria locală: lipină de casă, friptură de miel, fasole, diferite specialități la grătar, păstrăv din heleșteul local. Restaurantul are 100 de locuri și, împreună cu grădinele deschise, primește încă 200 de locuri, ceea ce face ca acest spațiu să fie adecvat pentru organizarea diferitelor întâlniri, private și de afaceri. În cadrul restaurantului există un loc de joacă pentru copii, teren de fotbal, zonă de cazare care include opt camere duble. În curtea „Lisinski raj”, există și un izvor de apă potabilă. Restaurantul este înconjurat de frumuseți naturale: pe lângă cascada unică Veliki Buk, în apropiere se află și peștera Resava, Vinatovača, singura pădure tropicală din Serbia, precum și atracții turistice: mănăstirile Manasija și Ravanica.
Florin RAȘA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 48 din 27 noiembrie 2021