Duminică, 28 noiembrie, în sala de spectacole a Casei de Cultură din Alibunar, a avut loc prima ediţie a manifestării ,,Întâlnirile de toamnă a satelor din comuna Alibunar”, care are ca scop de a promova valorile creaţiilor folclorice şi a obiceiurilor străbune prezentate de apartenenţii entităţilor naţionale care trăiesc în relaţii de deplină toleranţă multietnică şi multiconfesională sârbii, românii, slovacii, romii. Evenimentul a fost dedicat obiceiurilor tradiţionale practicate de bănăţeni în perioada sărbătorilor de toamnă a sfinţilor ocrotitori ,,Sfinţii Apostoli Mihail şi Gavril”. Evenimentul cultural a fost organizat de comuna Alibunar cu sprijinul Ministerului Dezvoltării Rurale, având ca scop de a scoate în evidenţă tradiţiile practicate de sârbii bănăţeni şi de etnicii români şi comunitatea slovacă.
Onoarea de a inaugura acest eveniment impozant a revenit preşedintei comunei Alibunar, Zorana Bratić care a menţionat: ,,Îmi pare foarte bine că mă aflu în această seară alături de voi, dar şi pentru faptul că ne puteţi arăta cât de frumoase sunt obiceiurile de sărbători, pe care aţi reuşit să le păstraţi cu sfinţenie, şi eu vă rămân recunoscătoare pentru tot ce aţi făcut ca să vă menţine-ţi pe aceste meleaguri. Acum este prilejul unic de a vă prezenta creaţiile de artizanat şi costumele populare pe care le-aţi moştenit de la strămoşii voştri. Mulţumim, în primul rând, Ministerului Dezvoltării Rurale care ne-a ajutat ca să organizăm această manifestare a tradiţiilor multietnice, precum şi doamnei Olivera Cicović, directoarea Centrului de Cultură, pentru reuşita acestei manifestări.”
Ion MĂRGAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 49 din 4 decembrie 2021