Păstrarea tradiției, culturii și identității româneşti

Una dintre organizațiile care se ocupă de păstrarea creației culturale și a limbii materne în estul Serbiei este Asociația Românilor din Neresnica „Româna Bătrână”. În fruntea acestei organizații este Emilija Maranović din Neresnica.

Manifestarea cu denumirea simbolică „Păstrarea tradiției, culturii și identității naționale” a fost organizată în localitatea Kučevo, pe baza participării la un concurs, cu sprijinul Consiliului Național al Minorității Naționale Române. Această sărbătoare a fost marcată în această parte a Serbiei de ani la rând, dar este pentru prima dată când a avut loc în incinta biroului Consiliului Național Român.
În deschiderea manifestării au fost adresate cuvinte de mulţumire tuturor celor care au venit, precum și organizatorilor și anume Asociației „Romana Bătrână” și Consiliului Național al Minorității Române.
Evenimentul a fost susținut de către reprezentanți ai organizațiilor care sunt cunoscute și active în această parte a Serbiei, precum sunt: Asociația Românilor ,,Valea Daisi”, Asociația Omolianilor din Bukovska, Forumul European pentru Istorie și Cultură al Serbiei și Asociația Părinților care doresc ca ai lor copii să învețe limba română.

Jasmina GLIŠIĆ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 50 din 11 decembrie 2021