Ilie Baba, un bun cunoscător al trecutului localităţii sale natale, Satu Nou, revine printre autorii ,,Libertăţii” cu o nouă carte.
De data aceasta, monograful îşi îndreaptă atenţia spre un segment cultural: muzica. Gândul şi-l prezintă în Introducere: ,,Intenţia acestei cărţi este de a scoate în evidenţă pe acei rapsozi populari şi muzicieni care au susţinut creaţia populară. Desigur, această carte nu este o lucrare ştiinţifică în sensul strict al cuvântului, ea este doar o simplă lucrare prin care încercăm să cunoaştem evoluţia noastră culturală şi mai ales valorile noastre pe care le-am moştenit şi pe care le-au creat strămoşii noştri în decursul deceniilor”. Intenţia şi-o argumentează în felul următor: ,,Pentru ridicarea nivelului cultural, în sat iau naştere societăţi corale (sârbească – 1866 şi românească – 1870) pentru manifestări religioase şi culturale, cultivând cântecul coral, dar şi popular. Din rândul coriştilor au ieşit cântăreţi consacraţi care au dus faima satului la diferite concerte, festivaluri şi întreceri şi în afara ţării. La fel, trebuie amintiţi şi instrumentiştii individuali care au contribuit atât la formarea unor tarafuri, cât şi la formarea orchestrelor populare. Un moment important ţine şi de înfiinţarea fanfarei (1937) din care au ieşit o mulţime de solişti instrumentişti păstrând specificul folcloric local, au reprezentat satul la cele mai mari manifestări din ţară, au înregistrat cântece populare la Posturi de Radio şi Televiziune”. După cum afirmă Ilie Baba, tot în Introducere, ,,muzicanţii şi cântăreţii noştri au păstrat cea mai de valoare artă spirituală care este cântecul”.
Marina KALKAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 5 din 29 ianuarie 2022