O familie cu visuri împlinite

Unii dintre cei mai importanți factori care mențin familia unită sunt stima și respectarea reciprocă, dorința partenerilor de a duce o viață împreună și o comunicare bună între membrii familiei. Calitatea aceasta am găsit-o în familia Boca din Vârșeț. Familia Boca este una tipică atât după nume cât și după multe altele. În casa lor am observat că sunt oameni care nu se tem de lucru și îi ajută pe mulți atunci când au probleme, iar pentru acest gest al lor sunt apreciați de către vecini, săteni și prieteni. Membrii acestei familii sunt Ljubica și Adrian cu copiii Siniša și Teodora.

Adrian și preocupările lui

După cum se cuvine, prezentarea o vom începe cu cel mai în vârstă membru al familiei. Adrian Boca a terminat primele patru clase la Jamul Mic, iar după aceea școlarizarea a continuat-o la Vârșeț. A absolvit școala medie din Alibunar, profilul economic cu note mari. Trebuie menționat că a terminat și școala de preot pentru biserica baptistă. În anul 2017, a organizat la Biserica Baptistă Creștină din Jamul Mic o întâlnire cu 17 creștini din Franța, Portugalia, Italia, Spania, SUA, România și Africa Centrală. La Biserica Baptistă a fost pregătit un spectacol de muzică duhovnicească. Adrian s-a implicat în activitatea culturală din sat. În timpul când a existat fanfara și societatea culturală a participat la multe evenimente culturale din sat și din alte localități românești. După aceea a fost președintele Comunității Locale și pe vremea mandatului său s-a realizat multe lucruri capitale în sat. Unul dintre ele a fost și deschiderea poștei la Jamul Mic. O perioadă de timp, Adrian a lucrat ca paznic de câmp la Jamul Mic. Despre această perioadă el ne-a explicat cum a decurs angajamentul lui în această meserie.


„Datoria paznicului de câmp a fost să țină situația sub control. Paznicii interveneau la timp dacă se ajungea la incediu, nu se permite uzurparea pământului de stat și distrugerea pădurilor. Paznicul de câmp poate fi oricine cu unele condiții bine cunoscute, să aibă minimum școala medie, să fie cetățeanul Serbiei și să aibă domiciliu pe teritoriul orașului Vârșeț. Paznicii de câmp sunt în alertă 24 de ore, fiecare paznic învățând să se orienteze pe hartă. Pe teren paznicii au la dispoziție echipamentul necesar pentru ca să acționeze prompt însă nu au arme asupra lor. Este impotant să dețină un aparat de fotografiat digital cu care să adune dovezi despre situația petrecută pe câmp. Paznicul are la dispoziție și un vechicul cu care se deplasează pe teren.”
Trebuie spus că Adrian s-a ocupat foarte activ și cu sportul. Adrian mulți ani a practicat sportul Jiu Jitsu Brazilian, unde este membru la clubul „Combat Vin Tim” din Vârșeț. La început l-a avut ca antrenor pe Dimitrie Mitrov. A participat la multe concursuri sportive de lupte, la Cuvin, Belgrad, Novi Sad, Vârșeț, dar și în străinătate în Bosnia și Herțegovina, Macedonia de Nord, Muntenegru și România. În orașul Gradiška din Bosnia a cucerit locul doi și medalia de argint la categoria sa. La Campionatul Internațional din Muntenegru a fost răsplătit cu trei medalii de aur la trei categorii de lupte diferite. La acest turneu au participat peste 1000 de luptători din 10 țări. A cucerit încă o medalie la Turneul European din România, unde au participat foarte mulți sportivi. La campionatul de la Banja Luka a cucerit locul doi și medalia de argint. Adrian a luat parte la multe seminarii de profil Jiu Jitsu Brazilian, care sunt esențiale pentru pregătirea unui luptător care dorește să obțină rezultate foarte bune. Un seminar a avut loc la Arad, în România, și a fost coordonat de către Leo Vaira din Brazilia, iar cel de-al doilea s-a organizat în țara noastră, la Belgrad, și a fost coordonat de către cunoscutul maestru cu centură neagră, Avi Nardia, din Israel. Al treilea seminar la care a luat parte a fost cel de la Svilajnac. În cadrul clubului din Vârșeț, sunt foarte mulți sportivi români din localitățile noastre bănățene. Adrian a ajuns până la centura maro și este instructor pentru tinerii de la club. Adrian, în momentul de față, a plecat la muncă provizorie în străinătate, în Germania, timp de trei luni.

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 8 din 19 februarie 2022