Arii naturale (ne)protejate

După mai bine de şase ani, Centrul Ecologic „Stanište”, în cooperare cu Societatea Naturală „Gea” și Asociaţia „Punctul de întâlnire”, au reluat Zilele de Conservare a Naturii.
Pe data de 18 februarie, în incinta Salonului de lângă Porta din Vârşeţ, la Zilele de Conservare a Naturii Munților Vârşeţelui și a Banatului de Sud, am avut ocazia să luăm cunoştinţă de rezultatele unui studiu privind starea și finanțarea ariilor naturale protejate din Serbia, cu accent pe oraşul Vârşeţ şi pe satele din împrejurimi.
Acesta este, fără îndoială, cel mai important eveniment din domeniul conservării naturii la Vârşeţ, iar până acum au avut loc 16 ediţii. Evenimentul a fost inițiat de către membrii Societății de Ştiinţe ale Naturii „Gea”, iar programul, organizat de societatea amintită, s-a desfășurat pe parcursul a două zile în perioada anilor 2002-2016.
Dejan Maksimović, cercetător la CE „Stanište”, a vorbit despre rezultatele cercetării și inițiativa pentru îmbunătăţirea stării pe care această asociație, împreună cu partenerii săi, a prezentat-o autorităților competente. După prezentare, a urmat o discuție despre ce pot face cetățenii şi despre activitățile care pot contribui la faptul ca autoritățile să accepte inițiativele propuse.


Din motive justificate, cea de-a doua zi a evenimentului va continua pe data de 11 martie în acelaşi loc.
După ce a fost solicitat accesul la informaţii de interes public la ministerul competent, la Secretariatul Provincial, la Guvernul Provincial al Voivodinei şi la cele 145 de muncipii şi oraşe din Serbia Centrală, a urmat analiza documentelor, respectiv a rapoartelor privind implementarea programului anual de management pentru anii 2017, 2018, 2019 și 2020, precum și documentelor în legătură cu finanțarea.

Aneta GAŞPĂR

Articolul integral îl puteți citi în numărul 10 din 5 martie 2022