Pentru jurnalism s-a decis, pentru că este o meserie foarte interesantă și frumoasă. Mereu ești la curent cu ceea ce se întâmplă și mereu înveți ceva nou. Întreaga viață i-a plăcut să citească și să scrie, astfel că talentul pentru cuvântul scris îl poate aplica. „Sunt foarte mulțumită, pentru că lucrez ceea ce îmi place și deseori nu simt că am obligații la serviciu, ci lucrez din plăcere, și aceasta este foarte important.”
Danijela Bakić Scumpia provine dintr-o familie mixtă, mama sa a fost româncă din Sân Ianăș, iar tata este sârb. În casă a vorbit limba sârbă, dar a învățat limba română la bunici. Școala elementară și școala medie a terminat-o în limba sârbă, dar pentru că a dorit să-şi perfecționeze cunoștințele de limba română și să înveţe ceva mai mult despre cultura românească, s-a înscris la Facultatea de Filosofie din Novi Sad, specializarea Limba și Literatura Română. ,,Pot să spun că aceste studii m-au ajutat foarte mult la perfecționarea limbii române, iar apoi să mă angajez. Primul meu post de muncă a fost la redacția română la Radio Novi Sad, unde am dorit să mă angajez chiar din timpul studiilor, astfel că am fost voluntar la radio până am studiat. Pot să spun că și munca de acolo m-a ajutat să-mi perfecționez cunoștințele de limba română, dar și să învăț multe despre jurnalism, și cu această ocazie doresc să mulțumesc colegilor de la care am învățat multe.” Dânsa ne mai spune că la radio a redactat emisiunea pentru Tineret și emisiunea centrală Radiojurnal. ,,Pentru Radiojurnal a trebuit să traducem știri din limba sârbă în limba română, astfel că m-am perfecționat și la traducere. După Radio Novi Sad, m-am angajat la CPE „Libertatea”, unde redactez pagina Voivodina și Agricultura. La pagina Agricultura, pot să spun că mă ajută foarte mult soțul meu, Cristian Scumpia, care a terminat Agronomia și redactează emisiunea pentru ascultătorii de la sate la Radio Novi Sad, astfel că învăț și de la el. Pentru această rubrică am intervievat mulți agricultori sau agronomi, dar este foarte greu să găsesc interlocutori, pentru că tot mai multă lume este nemulțumită și nu vreau să vorbească pentru ziar. Mult mai ușor îmi este să fac articole pentru rubrica Voivodina, unde urmăresc ce se întâmplă în provincia noastră și scriu despre aceasta. Deseori scriu despre activitățile Guvernului Provincial”, ne declară Daniela.
Adriana PETROI
Articolul integral îl puteți citi în numărul 11 din 12 martie 2022