După cum ne-a informat Stefan Cotârlă, în săptămâna pe care am lăsat-o în urma noastră la Vlaicovăţ a fost organizată cea de-a cincea ediţie a Turneului Memorial la Şah ,,Nicolae Cotârlă”. Competiţia s-a desfăşurat în incinta Societăţii Culturale „Progresul” din Vlaicovăţ, al cărei preşedinte este Ion Roman, un şahist pasionat şi prieten devotat al regretatului Nicolae Cotârlă.
În numele organizatorului, cuvinte de salut a adresat Stefan Cotârlă. El i-a mulţumit lui Ion Roman pentru sprijinul acordat la organizarea turneului şi a menţionat că toate cheltuielile în acest sens le-a suportat familia Cotârlă.
La turneu au participat 14 jucători: Stefan Cotârlă, Sebastian Cotârlă, Milorad Kapelan, Milan Pović, Pau Voina, Petru Jurcă, Darko Ružicić, Ion Roman, Iovan Coja, Victor Voina, Mile Janicijević, Aleksandar Perić, Ionel Roman şi Stefan Kostić de la cluburile de şah din: Râtişor, Nicolinţ, Banatski Karlovac, Vârşeţ şi Vlaicovăţ. Cel mai mare punctaj l-a obţinut Stefan Cotârlă (12 puncte). Pe locul al doilea s-a clasat Sebastian Cotârlă (11 puncte), iar Milorad Kapelan (10 puncte), după ce l-a învins pe Milan Pović, a încheiat concursul pe locul al treilea.
Stefan Cotârlă a primit trofeul memorial, iar şahiştilor de pe locurile doi şi trei le-au fost înmânate medalii de argint şi de bronz. Ceilalţi participanţi au primit menţiuni.
Ion Mărgan
Articolul integral îl puteți citi în numărul 11 din 12 martie 2022