Un ziar de mare importanță

Pentru românii din Serbia, săptămânalul „Libertatea” este mult mai mult decât doar un ziar. În unele familii, săptămânalul „Libertatea” înseamnă tradiție şi amintire din copilărie, când bunicii citeau cu drag fiecare rând. Mai presus de toate, săptămânalul „Libertatea” este o dovadă neștearsă a existenței românilor pe aceste meleaguri și a tuturor celor care au creat.

La începutul lunii martie, directoarea Casei de Presă și Editură „Libertatea”, Mariana Stratulat și directorul adjunct și redactorul responsabil a.i. al săptămânalului „Libertatea”, Valentin Mic, s-au așezat la o masă rotundă cu cititorii din Sân-Ianăș. Scopul întâlnirii a fost cel de a afla care sunt sugestiile şi obiecţiile publicului cititor din Sân-Ianăş şi ce însemnătate are săptămânalul „Libertatea” pentru cititorii din acel sat.


Ne-am asigurat că săptămânalul „Libertatea” ocupă un loc aparte în viața cititorilor care au participat la întâlnire. Am aflat că le-ar plăcea să citească, în general, ştiri despre activitățile din satele românești, conținuturi senzaționale care să atragă tineretul, sfaturi de creativitate. Participanţii la întâlnire nu au ratat ocazia să laude rubricile existente, pe care abia așteaptă să le citească la fiecare sfârșit de săptămână. Despre noul aspect grafic al săptămânalului „Libertatea” au avut doar cuvinte de laudă.
Conducerea Casei de Presă și Editură „Libertatea” a mulțumit cititorilor pentru sugestii şi a subliniat că în săptămânalul „Libertatea” au fost acoperite toate evenimentele culturale oficiale care s-au desfășurat în satele românești.

Sanela CRĂINEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 12 din 19 martie 2022