Duminică, 27 martie, la „Casa Butoarcă” din Vârșeț, unde este sediul Consiliului Național al Minorități Naționale Române din Serbia, a ajuns cea de-a treia donație de carte realizată de Radio Timișoara. Cărțile au ajuns prin acțiunea numită „Badea Cârțan – Ai carte, ai parte”.
La această întâlnire, unde au participat directori și profesori de limba română de la școlile românești, Rodica Almăjan, coordonatoarea departamentului pentru Învățământ și președinta Consiliului Executiv al CNMNRS, a salutat pe toți cei prezenți, sublinând că toate cărțile din donațiile precedente au fost înmânate școlilor din localitățile Coștei, Vârșeț, Grebenaț și multe altele, iar acestea care au ajuns acum vor fi donate la celelalte școli românești. Toate cele 13 școlii românești din Banat vor primi cărți. Elevii se bucură foarte mult de aceste cărți și a mulțumit foarte mult lui Mihai Anghel, directorul studioului regional Radio Timișoara, pentru această donație. Acțiunea a beneficiat de sprijinul Consulatului General al României la Vârșeț și al Consiliului Național al Minorității Naționale Române din Serbia. Daniel Bala, ministru-consilier la Consulatul României la Vârșeț, a spus pentru mass-media că această donație de carte este adaptată procesului de învățământ a școlilor cu predare română. Cărțile sunt a scriitorilor clasici români, dar cuprinde și câteva traduceri din literatura universală. Consulul are convingerea că asemenea acțiuni vor continua și în viitor. Mihai Anghel, directorul postului Radio Timișoara, care pentru a treia oară face donație de carte Consiliului Național Român, a fost foarte bucuros că poate ajuta minoritatea română cu titluri noi de cărți. După listele care au fost întocmite de profesori s-a adus cărți pentru clasele V-VIII, dar și pentru liceul românesc.
Vasilie PETRICĂ
Articolul integral îl puteți citi în numărul 14 din 1 aprilie 2022