Localitatea Ruski Krstur, cu peste 4.000 de ruteni, este considerată capitala acestei minorități naționale din Voivodina. Este puțin cunoscut faptul că în această localitate, populată în majoritate cu ruteni, se află o biserică, aceasta datând din perioada în care rutenii s-au strămutat în Voivodina. Catedrala Greco-Catolică ,,Sf. Nicolae” din secolul al XVIII-lea este cea mai veche din Exarhatul Apostolic al Serbiei. Rutenii au venit pe aceste meleaguri au preluat catolicismul și respectă ritul bizantin.
Rutenii aparțin slavilor răsăriteni. În Evul Mediu, printre locuitorii Rusiei Kievene erau și ruteni. Ei au vorbit limba ruteană și foloseau alfabetul chirilic. Astăzi, limba ruteană, în Serbia, este considerată cea mai tânără limbă slavă literară și a intrat în uzul oficial în anul 1923. Slujba bisericească este oficiată în slavona veche, iar liturghia este în limba ruteană. În biserică se servește azi pâine nedospită, preoții pot avea soție și copii, dar recunosc pe Papa drept conducătorul religios suprem. Ca parte a obiceiurilor bisericești, se poate spune că și rutenii și-au păstrat elementele caracteristice și identitatea națională.
Obiceiurile care pot fi văzute în fiecare an în catedrala de la Ruski Krstur, sunt unice în Serbia. De Crăciun, copiii îmbrăcați în costume populare cântă colinde de Crăciun, în timp ce de Paște, după binecuvântarea coșurilor cu ouă pictate, băieții și fetele sunt binecuvântați de preot. Astfel de obiceiuri există printre rutenii din Voivodina, dar nu și printre credincioșii greco-catolicii. Mai multe despre obiceiurile rutenilor a povestit Blažena Homa Cvetković din Ruski Krstur pentru revista „Poljoprivrednik”.
Ajunul Crăciunului și praznicul Nașterea Domnului
Potrivit acestui povestitor, rutenii au cele mai multe obiceiuri în legătură cu sărbătorirea Crăciunului, care a fost precedată cândva de un post sever, și oamenii se abțineau de la mâncare toată ziua. Astăzi, potrivit acestei surse, oamenii sunt mai puțin interesați să postească. De obicei, postesc în prima și ultima zi, precum și în zilele de miercuri și vineri. Postul se încheie la miezul nopții în Ajunul Crăciunului, 24 decembrie.
În Postul Mare se consumau în cea mai mare parte mâncăruri simple, care s-au preparat într-un vas de lut și s-au copt într-un cuptor de cărămidă (cuptor rusesc). S-a preparat plăcintă cu porumb, gorhelji, cartofi decojiți, dovleac copt în cuptor. Obiceiul care se respectă și astăzi este ca Ajunul Crăciunului să fie petrecut în sânul familiei. Cel mai obișnuit fel de mâncare care se consuma era aluatul și varza, așa-numitul ,,kapuščanjik”, ceva asemănător cu o pizza de azi. De asemenea, se frământă pâinea nedospită, care se numește pâine uscată.
Obiceiul de a petrece Ajunul Crăciunului acasă este respectat datorită credinței că, cei care nu sunt acasă la acea vreme, vor rătăci tot timpul anului. De asemenea, se crede că și animalele pot vorbi și plânge sau lăuda proprietarii lor în acea noapte.
Bărbatul, care este capul familiei, a adus în ziua de Ajun, paie în casă și le-a scuturat, iar de multe ori sătenii, mai ales cei mai mici, dormeau pe ele. De asemenea, au fost aduse crenguțe verzi de conifere, care au fost împodobite cu turtă dulce, nuci învelite în folie, decorații din hârtie. Un detaliu obligatoriu era grâul verde într-un vas. Cerealele erau așezate în formă de cuvertură de masă, care era împodobită cu fructe uscate, nuci, miere și fasole. Pe masa festivă s-a găsit compot de gutuie, porumb gătit la oală și pește condimentat, care s-a găsit din belșug în canalele din apropiere.
Silvia MĂRGAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 16 din 16 aprilie 2022
