Printre artiștii care au marcat spațiul cultural al Banatului se numără și compozitorul Mircea Popa, născut în anul 1915, la Cuvin. Deși originar din părțile noastre, Popa și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în România, jucând un rol de seamă în sfera culturală și devenind un nume sonor în rândul muzicienilor.
Mircea Popa a urmat cursurile Conservatorului Municipal din Timișoara între anii 1928-1932, după care se transferă la Cluj-Napoca, având norocul să-i aibă ca profesori pe Traian Vulpescu, Marțian Negrea, Mihail Andreescu-Skeletti şi Augustin Bena. După absolvirea Conservatorului, Mircea Popa devine corepetitor, iar mai târziu chiar dirijor al Operei Române din Cluj. În anii patruzeci ai secolului trecut îl întâlnim la clasa de operă din cadrul Conservatorului ca asistent, iar într-o perioadă scurtă și ca dirijor ai Filarmonicii ,,Ardealul”.
De la Cluj, Mircea Popa migrează mai aproape de casă, așa că anul 1947 îl găseşte pe postul de dirijor al Filarmonicii timișorene. Rolul și meritul pe care Mircea Popa l-a avut în ridicarea artistică a celor două instituții culturale de prim rang ale Timișoarei, Opera și Filarmonica, rămân întipărite în istoria culturală Muzicianul – dirijorul Mircea Popa a avut o performanță deosebită în domeniul muzicii simfonice, de asemenea și în domeniul muzicii operistice, apariția lui la pupitru fiind deosebit de remarcată. Alexandru Șumski, muzician de excepție, cu o carieră internațională, îl considera pe colegul său drept un muzician multilateral, un pianist excelent, un profund cunoscător al tuturor genurilor muzicale: simfonic, operă şi chiar jazz.
Totuși, funcția cu cea mai mare rezonanță din cariera lui Mircea Popa a fost cea de director al Operei Române din București, pe care a exercitat-o în perioada 1964-1969. Din păcate, în luna noiembrie a anului 1968, în urma unui atac cerebral, suferit în timpul unei repetiții cu opera Oedip de Geoge Enescu, s-a retas din activitatea dirijorală, în ultimii ani ai vieții dedicându-se compoziției, creând muzică de cameră, piese corale și vocale. Și-a încheiat destinul scenei terestre la 17 august 1975.
Eugen CINCI
Articolul integral îl puteți citi în numărul 1 din 9 ianuarie 2021
