Oaspetele nostru-drd.Tatiana Petrică

„Este foarte important să fim uniţi, să ne păstrăm identitatea, limba, cultura şi tradiţia, pentru că, respectând cele menţionate, vom ajunge la un viitor luminos“.

Tatiana Petrică s-a născut pe data de 17 februarie 1988, la Vârşeţ. În oraşul natal a terminat Şcoala Generală “Olga Petrov-Radišić”, acolo unde cursurile de limba şi literatura română îi erau predate de doamna profesoară Ana Basalici, care i-a însuflat dragostea faţă de limba şi literatura română. De două ori a participat la Olimpiada de Limba Română, plasându-se pe locul de frunte. După terminarea şcolii generale, s-a înscris la Liceul „Borislav Petrov-Braca“, unde l-a avut profesor de limba şi literatura română pe regretatul Ion Berlovan. Acolo a continuat să citescă şi să scrie atât creaţii în versuri, cât şi în proză. În Liceu, pe lângă obligaţiile zilnice, era membră a Cenaclului Literar „Tinerele Condeie“.

Alături de „Tinerele Condeie“ a trăit clipe de neuitat. I-au rămas în amintire plăcută prezentările la Festivalul „Callatis“ (Mangalia, 2005), la „Colindele Neamului“ de la Alibunar, Seleuş, Nicolinţ, la Căminul Sindicatelor din Belgrad, şi numeroase prestaţii scenice la Ovcea, Torac, Uzdin, Sân-Mihai şi Mesici. A imprimat şi o melodie pe compact discul realizat de către regretatul profesor Ion Berlovan.

Studiile universitare le-a urmat la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie din Timişoara (specializarea limba şi literatura sârbă – limba şi literatura română), unde în 2010 şi-a luat licenţa. După terminarea facultăţii, a înscris masteratul – Managementul resurselor umane în administrarea organizaţiilor – în cadrul Facultăţii de Sociologie şi Psihologie, absolvindu-l în 2012. În 2013 s-a înscris la cel de-al doilea masterat, tot la Timişoara, axat pe limba şi literatura română. În 2015 şi-a susţinut lucrarea de disertaţie la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, specializarea Filologie.

În prezent este doctorandă a Facultaţii de Litere, Istorie şi Teologie, specializarea Filologie/Ştiinţe Umaniste, cu o temă complexă. Pe lângă toate acestea, Tatiana este bursier al statului român. Anul trecut i-a fost aprobată mobilitatea „Erasmus+ Student“, în cadrul căreia a obţinut o bursă de studii şi timp de cinci luni şi jumătate (un semenstru) şi-a desfăşurat studiile de doctorat la Departamentul de Limba şi Literatura Română de la Facultatea de Filosofie din Novi Sad, despre care declară:

„Pentru mine, era un schimb de experienţă frumos, o nouă provocare. Am cunoscut oameni noi şi am legat noi prietenii. Novi Sadul este un oraş frumos, cu posibilităţi foarte vaste“, iar la întrebarea care este preocuparea sa în momentul de față, drd. Tatiana răspunde: „În prezent sunt doctorandă în anul trei la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, specializarea Filologie/Ştiinţe Umaniste, cu tema „Faţete ale stilului în proza lui Danilo Kiš“. Stagiul de practică l-am realizat la Şcoala Generală „Olga Petrov-Radišić“ pe post de profesor de limba şi literatura română. De doi ani de zile sunt angajată la Şcoala Generală „Mladost“ din Vârşeţ pe post de asistent pedagogic“.

Adriana PETROI

Articolul integral îl puteți citi în numărul 1 din 9 ianuarie 2021