S-a încheiat concursul „Scrisoare către Moș Crăciun”

Cea mai mare bucurie este să vezi zâmbetele copiilor

Anul trecut, prin faptul că a inițiat proiectul ,,Scrisoare către Moș Crăciun“, drd. Mărioara Sfera a adus bucurie multor copii chiar în preajma sărbătorilor de iarnă.

Pe data de 22 decembrie 2020 am ajuns la Glogoni. Acolo ne-au întâmpinat prof. Rodica Marianu și cei patru copii premiați. Mențiunile şi pachetele de la Moş Crăciun le-au înmânat directorul adjunct al Casei de Presă și Editura ,,Libertatea”, Valentin Mic și prof. Mărioara Sfera. Copiii frecventează ore facultative de limba română la Centrul de Cultură ,,Infinitum“, susținute de prof. Rodica Marianu. ,,Acest proiect este foarte important pentru copii deoarece îi motivează să învețe să scrie şi să vorbească limba română literară. Îi felicit pe organizatori. Au pus zâmbete pe chipurile copiilor“, a declarat prof. Rodica Marianu.

La Glogoni

Spre orele serii am ajuns la Ovcea, la cei patru frați din familia Lojković. Unul dintre ei, Vuk, greu încercat de soartă, cu paraliză cerebrală, ne-a întâmpinat cu un surâs larg și cu o emoție sinceră. Era în cărucior cu rotile, așa cum trăiește dânsul de-atâta vreme.

Frații săi, Simona, David şi Lazar, cel care a scris scrisoarea, vizibil bucuroși de sosirea noastră, au așteptat cuminți pachetele de la Moş Crăciun, pe care le-au şi primit. Toți patru frați au primit și mențiuni. Datorită fratelui mai mare, Lazar, am aflat unele dorinţe ascunse în sufletele lor.

Adriana PETROI

Întâlnire de suflet cu copiii premiați din Vârșeț și Straja

Concursul „Scrisoare către Moş Crăciun” s-a încheiat prin decernarea pachetelor celor cinci copii din Vârşeț: Martina Cebzan şi Filip Fiat (ciclul I-IV) şi Beniamin Gătăianț, Victor Boldovină şi Luca Juică (ciclul V-VIII). Toți sunt elevi la Școala Generală „Olga Petrov-Radišić” din Vârșeț. Ceea ce și-au dorit ei de la Moș Crăciun a fost sănătate pentru întreaga familie, să se țină toți laolaltă împreună, să se întoarcă la şcoală împreună cu colegii lor şi să fie totul readus la normalitate, la starea dinainte de pandemie.

La Straja

„În cea de-a doua zi de Crăciun, la Straja ne-am întâlnit cu cei şapte copii care au scris scrisoare: Lara, Anastasia, Magdalena, Doroteea, Dariana, Luka şi Matei pentru a le dărui cadoul trimis. Întâlnirea a fost organizată la sediul Comunității Locale de către Ionel Omoran. Toți copiii au primit dulciuri şi mențiuni”, mărturisește doamna profesoară Mărioara Sfera, inițiatoarea concursului și adaugă: – În decembrie 2021 vom iniția din nou concursul „Scrisoare către Moş Crăciun” pentru toți copiii de naționalitate română şi pentru copiii care frecventează şcoala cu limba de predare română.

Denis STRATULAT

Elevii din Uzdin au primit cadouri de la Moș Crăciun

Darurile sunt simboluri prin care transmitem un mesaj sau o stare, facem o bucurie şi îndeplinim o dorinţă.


Copilul trăieşte cu viu interes şi fascinaţie momentele în care Moşul misterios vine cu cadouri. Este un obicei care aduce copilului povestea în viaţa lui. Emoţia aşteptării, amestecul cu dorinţe şi curiozitate sunt unice şi nu se schimbă de la o generație la alta. Ceea ce se schimbă sunt detaliile.
Pentru copii, scrisorile către Moş Crăciun reprezintă un soi de eliberare. Tot anul 2020 l-au petrecut în carantină, departe de şcoală și de bunici. Acum copiii transpun în cuvintele din scrisori toate greutăţile pe care le-au înfruntat în această perioadă.

La Uzdin

Drd. Mărioara Sfera, iniţiatoarea proiectului „Scrisoare către Moş Crăciun“, şi-a propus să dezvolte la elevi creativitatea, să-i îndemne să scrie în limba română.

La destinație au ajuns 135 de scrisori din 21 de localități din Voivodina şi din Serbia de Răsărit

La Ovcea

Directorul adjunct al Casei de Presă și Editură ,,Libertatea”, Valentin Mic şi drd. Mărioara Sfera au poposit la Ş.G ,,Sfântul Gheorghe” din Uzdin pentru a împărți cadouri elevilor. La școala din Uzdin sunt 10 premiați: Casiana Spăriosu, Magdalena Spăriosu, Irena Ionașcu, Melisa Ionașcu, Alina Țăran, Tiberiu Spăriosu, Melisa Spăriosu, Mariana Spăriosu, Deloria Giura și Lavinia Spăriosu.

Virginia PUIA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 1 din 9 ianuarie 2021