Grupul „Semințe cu suflet”, care a prins viață în lumea virtuală, este o adevărată dovadă că plantele ne pot uni.
La baza acestui grup cu peste două mii de membri, așa după cum ne informează doamna Rodica Meiroșu din Buzău, unul dintre inițiatori și coordonatori, este o singură credință: dăruirea propriei pasiuni.
Doamna Rodica își începe poveste în felul următor:
„Mi-e greu să vorbesc despre mine, dar voi încerca să scriu câte ceva. M-am născut la țară. La vârsta de 14 ani am plecat la oraș unde am locuit aproape 40 de ani, dar mi-am dat seama că locul meu nu este acolo. Prin urmare, am revenit la țară. Am început să strâng și să cultiv tot felul de plante, să caut soiuri vechi de legume românești pe la bătrânii din sat, apoi din țară, să îngrijesc și alte plante mai puțin cunoscute și specii din alte țări.
La început am făcut acest lucru din pasiune. Apoi mi-am dat seama că multe soiuri de legume au dispărut și că altele sunt în prag de dispariție. Am dorit să le caut, să strâng ce mai găsesc. Împreună cu un grup de oameni inimoși, cu aceeași pasiune, am format grupul „Semințe cu suflet”. Mai întâi am făcut schimburi de semințe între noi. Apoi am organizat împreună evenimente în țară, precum piețe ,,Semințe cu suflet”. La aceste piețe se dăruiește, se primește sau se schimbă semințe reproductibile de diferite legume, flori, plante aromatice și medicinale. Aducem și plante sau pomi din grădinile noastre. Totul este voluntar. Cheltuielile le suportăm noi”, menționează interlocutoarea noastră.
Denis STRATULAT
Articolul integral îl puteți citi în numărul 4 din 23 ianuarie 2021