Tensiunea ,,neputinței / incapacității de a comunica / exprima” din prima strofă, angajează paradoxist a doua strofă, cea a ,,ieșirii”, a ,,alungării bifurcate” a cântărețului / violonistului (artistului) fără întoarcere (,,nu te mai ’napoia…“):
- de a părăsi – el / eroul liric spațiul vinului / cântecului – cu instrumentul producător de cântare (vioara, ori lira / harpa);
- de a ieși ,,cu ochii închiși” într-un spațiu purificator, ori în curs de purificare, grație ninsorii.
Pentru cel ce pleacă / iese din ,,cutie” ,,labirint“ se aude un ecou, desigur, cea de-a treia strofă – de fapt, un sfat ca pentru călătoria fără întoarcere a Dalbului-de-Pribeag – sau strofa ninsorii și a visului ce lasă urme, strofa-îndemn: Afară ninge, / visul lasă urme: / nu visa! Odată ieșit din spațiul vinului de râde / plânge, în purificatoarea ninsoare, eroul liric – ca un Iona postbelic-secund – ,,se lăuntrizează” (dacă un astfel de verb poate fi îngrăduit de Distinsul Receptor) prin ,,oglindire” / ,,simetrizare”: Și cerul din pahar – și el are stele…!
Se face firească o ,,sacră treime” ipostaziată – după ,,vinul (ce) plânge” și după ,,vinul (ce) râde” – în vinul ce cântă (fie cuprinzător de adevăr artistic, fie de non-adevăr). Dacă vinul cântă, / tu taci… De data asta eroul liric, identificându-se în Poetul din fața,,vinului” cântător/ cântăreț, dedublându-se – ca soresciasmul Iona de mai târziu- ,,închide” cercul de secțiune- labirintică, prin interogația căutătoare a arhimedicului punct de sprijin ,,Cu cine dansezi /zâmbetul meu?
Pentru ca imediat să plonjeze în ,,baia de miteme” – ce-și află cristalizare valah– fundamentalul mit al arminizării omului pur, drept viteaz ca parte divină în sacrul întreg cosmic – și să se releve testamentar-mioritic după legea Gurii de Rai.
Ioan BABA ,,Lumina”,
Contribuții monografice-bibliologice
Editura ,,Libertatea”, Panciova 2016
Articolul integral îl puteți citi în numărul 4 din 23 ianuarie 2021
