,,Bucurați-vă!”- acesta a fost primul mesaj al Mântuitorului după Înviere

,,Pe când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată, Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucurați-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui, și I s-au închinat. Atunci Iisus le-a zis: Nu vă temeți. Duceți-vă și vestiți fraților Mei, ca să meargă în Galileea, și acolo Mă vor vedea.” (Matei 28, 9-10).

În contextul în care astăzi trăim, când vibrația tristeții înghite tot, a vorbi despre bucurie pare inactual. Totuși, bucuria se învață. Înveți să te bucuri de bucuria celuilalt. Este un lucru extraordinar prin care retrăiești, într-o clipă, viața. Tu ești el, ești bucuria lui. Cu alte cuvinte, am aflat că bucuria este un firesc al omului, o forță vie a sufletului. Totul este ascuns în câteva cuvinte: Mănăstirea ,, Acoperământul Maicii Domnului”.


Aici oamenii îl simt altfel pe Dumnezeu

Aşezată între blândele coline din nordul Bucovinei, Mănăstirea ,,Acoperământul Maicii Domnului” este situată la 10 km distanță de Mănăstirea Moldovița, județul Suceava. Locul așezării, din lumina umbrei codrilor, oferă călătorului privelişti de o rară frumuseţe. Aici, în localitatea Putna-Secrieş, oamenii munților şi-au dorit o mănăstire, înţelegând că rosturile lumii sunt mai presus de poftele ei, că începutul şi sfârşitul nu pot fi întâmplătoare, că o mănăstire le poate ridica rugăciunile mult mai aproape de cer. În august 2004, s-a pus piatra de temelie a Sfintei Biserici cu hramul Sfântul Ilie. În august 2006 a avut loc sfinţirea bisericii construită din cărămidă în stil moldovenesc. Capeteasma bisericii este sculptată în lemn de stejar cu ornamente florale, vegetale şi zoomorfe.
Nimeni nu poate spune cu adevărat de ce mănăstirea a fost ridicată tocmai în acest loc, dar ajuns aici, neştiutor, dar cu aplecare spre şoaptele vremurilor, vei afla adevărul şi motivul pentru care s-a aprins acest altar. La Domnul nimic nu este întâmplător, cu atât mai puţin alegerea locului de mănăstire.
Acum, când aştern pe hârtie aceste gânduri, înţeleg mai bine de ce tocmai aici a voit Domnul să vină credincioşii să se roage şi să-I slăvească numele. De cele mai multe ori, un lăcaș se întemeiază prin nevoința și lucrarea duhovnicească ale unuia sau mai multor sihastri. Fiecare biserică ortodoxă are un hram, un sfânt sau o sărbătoare care o protejează. Biserica din Mănăstirea ,,Acoperământul Maicii Domnului” are hramul Adormirii Maicii Domnului, ceea ce înseamnă că în ziua de 15 august are loc o slujbă specială, urmată de o masă bogată pentru toți oamenii care pășesc pragul bisericii.


Au fugit de lume pentru Dumnezeu

Mănăstirea este un aşezământ de maici, cu viaţă de obște care se străduiesc să împletească armonios rugăciunea şi ascultarea.
Măicuțele și-au lăsat cu totul orânduirea și au ales să trăiască izolat, alături de Dumnezeu. Au descoperit fericirea în lucruri care pentru alții nu înseamnă nimic. Din vârful muntelui, deasupra lumii, înalță rugăciuni fierbinți cerând iertare pentru noi, muritorii de rând. Pentru mulți dintre noi, o viață izolată pare de nesuportat, așa că în minte ne vine următoarea întrebare: Ce motive ar avea o măicuță să fugă de lume și să înceapă o nouă viață departe de familie și de prieteni? Răspunsul nu poate fi decât unul: Dumnezeu, o altă realitate, una pură, vie, departe de ispitele lumii. Cu siguranță, au știut că menirea lor este într-un colț de rai, unde își pot înălța mai ușor sufletul spre cer, acolo unde se așează altfel gândurile, frământările. Când soarele se scufundă la apus, sunt doar ele și Dumnezeu, un loc străjuit de conifere și flori, de rugăciunea maicilor și de însăși Maica Domnului, ocrotitoarea lăcașului. În curtea cu chilii totul este perfect ordonat: ronduri cu flori colorate pe gazonul verde, alei pietonale cu piatră, ghivece cu flori așezate pe terasa chiliilor…Totul este înconjurat de verdele naturii sălbatice a munților, atât de aproape de mănăstire.

Adriana PETROI

Articolul integral îl puteți citi în numărul 17-18 din 23 aprilie – 30 aprilie 2022