Unul dintre cei mai renumiți și apreciați interpreți de cântece românești din Serbia de Răsărit, mai ales în regiunea Branićevo, este Slobodan Lekić, născut în satul Mustapić, comuna Kučevo.
Slobodan Lekić s-a născut într-o familie de tâmplari în care a învățat și el această meserie, pe care a practicat-o până la prima sa apariție la manifestarea ,,Homoljski motivim” în anul1968, unde a oținut premiul special al ziarului „Večernje novosti”. Atunci a primit un premiu valoros și anume, ceas din aur, dar satisfacția cea mai mare pentru el a fost că i s-a deschis calea spre muzică. Atunci a interpretat în limba sa maă cântecul „Marinica”. acel moment a început să se ocupe activ de muzică și a înregistrat câteva discuri muzicale, cum erau pe timpurile acelea. Chiar dacă primele cântece înregistrate erau în limba sârbă, popularitatea o obține prin interpretarea cântecelor în limba română.
Toți îl recunosc prin sufletul său de boem. Deseori a cântat în cafenele până în zori. Cum obișnuiau prietenii să spună, „a cântat de toți banii”, iar când bani pentru muzică nu au mai fost, a cântat pentru sufletul său și pentru prieteni. A iubit muzica, iar cântecele sale și azi sunt ascultate și interpretate cu plăcere la diferite festivități, competiții, festivaluri.
După o perioadă oarecare de timp, a părăsit satul său natal Mustapić și s-a mutat la Požarevac. În pofida aceasta, nu și-a uitat rădăcinile, nici limba maternă. Datorită lui, prin cântecele sale, a fost păstrată și o parte din comoara limbii noastre materne
Jasmina GLIŠIĆ
Articolul integral îl puteți citi în numărul 8 din 20 februarie 2021