De multe ori, noi, jurnaliştii, spunem că profesia noastră se învaţă în redacţii. Cu siguranţă exagerăm, un bun bagaj teoretic din facultate este esenţial. Jurnalismul trebuie să fie o vocație, pentru că vei avea o mare responsabilitate socială; tu vei fi cel care va informa, educa și forma gustul cultural al publicului. Datorită acestor motive presa este considerată a patra putere în stat.
Denisa, ai fost în echipa Pro TV, Antena 1, Kanal D. Cum ai ajuns să practici jurnalismul?
Am avut onoarea și bucuria de a avea colaborări cu top trei televiziuni din România. Cea mai lungă colaborare a mea, de până acum, a fost cu televiziunea Kanal D, acolo unde am fost reporter de știri. Mi-au rămas în suflet știrile, sunt prima mea dragoste. În perioada studenției am fost reporter voluntar în redactia știrilor TVR Timișoara și cumva m-am învățat cu ritmul lor alert, dar și cu diversitatea lor. Monotonie la știri nu există, iar asta era fascinant pentru mine.
Nu de mult timp mi-am deschis o firmă prin care să pot facilita colaborarea cu diverse emisiuni și televiziuni. Asa am ajuns să colaborez atât cu Antena 1 cât și cu PRO TV, direct sau prin intermediul altor case de producție.
Am ajuns să mă gândesc serios la ce îmi doresc pentru viitorul meu abia în clasa a XII -a, când profesoara ne-a pus să scriem pe un bilețel răspunsul la întrebarea: ,,Dacă ai putea să fii orice, orice, fără nicio limită, ce ți-ar plăcea să devii?”
Atunci am notat: ,,prezentatoare TV”. Când am ajuns acasă și le-am spus părinților că vreau să dau la jurnalism au fost foarte surprinși, pentru că eu eram elevă la Liceul Pedagogic și mă vedeau deja educatoare-învațătoare, dar m-au susținut în visul meu și iata-mă aici.
Ai fost redactor, realizator, ai făcut și teren. Care din cele trei ipostaze crezi că ți se potrivește mai bine?
Am fost reporter, redactor, realizator știri, voice over, translator, producător conținut, redactor și reporter – casting, redactor audiențe, etc.
Până acum cel mai mult mi-a plăcut să fiu reporter, dar simt că mai am foarte multe de experimentat și de învățat, sper că Dumnezeu să mă aducă la un moment dat în locul în care mi se potrivește cel mai bine și să fac o treabă excelentă, care să mă împlinească sufletește și să fie benefică pentru toată lumea, atât pentru cei care voi munci cât și pentru cei care voi aduce informație și conținut.
Îți mai amintești de primul reportaj?
O, da! Aveam 18 ani și câteva luni, în urmă cu aproape 10 ani (wow), eram în primul an de facultate și în primele luni de practică la TVR Timișoara. Realizatorul, Andrei Boroșovici și Ramona Gherman, reporter și prezentator, colegii mei de atunci, au făcut o emisiune cu mine în care îmi îndeplineau cea mai mare dorință a mea, prima mea știre care să se și difuzeze. Emisiunea se numea ,,Zona Zero”, iar știrea era despre studenții care lucrează în alt domeniu decât cel studiat în facultate.
Știrea s-a difuzat, emisiunea nu, însă există în arhivele TVR. În 2012, am primit Premiul de Excelență al Municipiului Timișoara, înmânat de primarul Timișoarei Nicolae Robu, pentru obținerea rezultatelor deosebite din cadrul facultății.
În prezent, te-am cunoscut și din ipostaza de casting-assistant la reality show-ul Mireasa. Cum te-ai simțit să fii atât de expusă?
Interacționez direct cu oamenii, le ascult poveștile și unora le îndeplinesc visele. Ce poate fi mai frumos de atât?
Pentru mine orice activitate legată de televiziune este fericire, oricât de grea ar putea fi uneori.
Care este reţeta succesului tău?
Când voi atinge succesul vă voi spune.
Sunt fericită și asta poate fi un succes. Consider că orice om care își urmează visul, fie că îl atinge, fie că nu, este fericit.
Dacă este sănătos, își păstrează credința, învață din greșeli și reușește să o ia de la capăt de fiecare dată, este un om de succes!
Tot ceea ce am reusit până acum a fost realizat cu multă muncă, entuziasm și rugăciune.
Cum este să lucrezi într-o echipă, pentru că în jurnalism de unul singur nu poți face față?
Este greu, pentru că suntem diferiți, însă este ușor pentru că avem nevoie unii de ceilalți, exact așa cum suntem.
Cred că fiecare om este o componență importantă a unui proiect. Fără unul dintre ei ceva lipsește, lucrurile nu mai funcționează la fel și este nevoie de o perioadă de recuperare și restructurare internă după plecarea lui.
Oamenii sunt extrem de importanți!
Virginia PUIA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 9 din 27 februarie 2021
