Crescută pe cotrânța galbenă cu flori, făcută de maica în primele luni de viață ale interlocutoarei noastre de azi, parcă nici nu putea alege altceva decât graiul și obiceiurile familiei în care s-a născut. Deși viața a purtat-o printr-o meserie „care să o facă om”, dragostea dintâi s-a aprins într-o bună zi atât de puternic, încât a lăsat tot și s-a reîntors pe calea culturii tradiționale.
Sufletul, care îi tânjea după poezie, și-a deschis larg porțile lăsând să străbată din interior frumosul, autenticul și omenia. Atunci a început totul, întoarcerea la origini, graiul, costumele, suprapuse peste dans și cântec, pentru tot ceea ce reprezintă azi Dezdemona Toma Rusoaie.
Deși ești economist la bază, scrii în grai bănățean, dansezi autentic, ești coregraf și te ocupi de partea culturală. Cum ai ajuns de la una la toate celelalte?
La bază a fost exact inversul a ceea ce am făcut eu. Deși n-am știut atunci, am început cu graiul și ulterior l-am așternut pe hârtie. Am pornit de la străbunici, de la moșu și de la maica, cu ei am stat, cu ei am vorbit. Aceasta a fost normalitatea mea. Întotdeauna am spus că Dumnezeu m-a iubit, pentru că m-a trimis în familia în care m-am născut. Dacă nu i-aș fi avut pe ei nu aș fi ajuns la grai, la obiceiuri. Îmi amintesc că eram prin clasa a II-a, a III-a, după vacanță și trebuia să scriem ce am făcut peste vară. Eu am făcut o compunere frumoasă dar am luat nota 9. Mama a fost chemată la școală și învățătoarea i-a confirmat că este frumoasă compunerea, dar ea nu înțelege unele cuvinte precum firang și voreț. Eu am scris cum m-a învățat baba. Mama îmi tot amintește acea întâmplare și îmi spune mereu că indiferent ce am făcut ulterior, tot la grai și la tradiții m-am întors.
Cum ai ajuns la dansuri?
Am ajuns de la 6 ani, când am fost selectată de Victor Jicherean, la Ghiroda. Străbunicul meu a fost instructor de dansuri, bunicul și bunica au fost și ei dansatori. Tatăl meu a fost vătaf la Ansamblul de Călușari din Ghiroda. Am crescut cu muzica în casă, tatăl meu cânta și la acordeon. Primii pași i-am făcut cu ai mei, acasă.
Cine ți-au fost îndrumătorii pe această latură?
Pentru partea profesionistă, la ansamblu, primul a fost Victor Jichirean. Ulterior am făcut dansuri cu Ciprian Cipu, am învățat și de la Gheorghe Galetin. Cel care m-a inițiat și pentru partea coregrafică a fost Emilian Dumitru. El m-a învățat să scriu și să citesc pașii de dans, tot el m-a inițiat și în tablourile coregrafice.
Ne poți împărtăși o întâmplare mai amuzantă din perioada în care dansai?
Îmi amintesc că eram prin liceu, la un spectacol în județul Caraș Severin. În timpul dansului s-a rupt nojița de la opincă. Instructorul ne spunea mereu să continuăm să dansăm indiferent ce ni se întâmplă. Așa că am continuat, doar că, opinca mi-a căzut de tot din picior și îi deranja pe ceilalți. Partenerul meu i-a tras un picior ca să o scoată de pe scenă, dar din viteza cu care ne roteam a ajuns direct în public. Ani mai târziu, dansând cu soțul meu pe scena Filarmonicii din Timișoara, în timpul piruetei, franjurii din batic mi s-au înfășurat în jurul nasturelui de la mâneca lui. M-am desfăcut sub privirile amuzate ale publicului, dar am continuat dansul.
Florina Ariana
COLGIA Articolul integral îl puteți citi în numărul 20 din 14 mai 2022
