,,Orbitor”, o trilogie la superlativ
Seară liniștită de sfârșit de iarnă, o întâlnire pe ZOOM cu unul dintre cei mai mari scriitori români contemporani și discuții despre procesul creativ, scriere și trilogia ,,Orbitorul”, una dintre cele mai influente lucrări ale literaturii române de azi. Ce altceva îi mai trebuie unui iubitor de carte?
Întâlnirea a avut loc cu ocazia lansării online a primei părți din trilogia ,,Orbitorul” tradusă în limba sârbă de Ileana Ursu cu titlul de ,,Zaslepljenost levo krilo”. Cartea a apărut anul trecut la editura belgrădeană ,,Kontrast”.
Într-un dialog cu Anja Marković de la această editură, în decurs de o oră Cărtărescu a vorbit despre ,,Orbitor”, o trilogie care a primit cele mai înalte calificative, dar și despre multe alte subiecte care țin de literatură și scris. Cei care au asistat la dialog s-au familiarizat mai întâi cu parcursul de scriitor al lui Mircea Cărtărescu, iar cei care nu au citit romanul lansat, după ce au auzit un fragment din acesta, cu siguranță vor fi tentanți să parcurgă paginile acestuia cât mai curând.
,,Orbitor este atemporal pentru că va putea fi citit și peste o sută de ani, pentru că este ,,despre lumea noastră interioară, despre toate cele care nu trec” – a afirmat Cărtărescu. Pe lângă faptul că este cea mai voluminoasă lucrare a scriitorului de până acum (cele trei volume totalizând 1.500 de pagini), ,,Orbitorul” este special și pentru faptul că a scris-o zece ani, de mână. ,,În felul acesta a avut simțul intimității cu cartea”, a explicat cunoscutul prozator, poet și eseist.
,,Cartea are forma unui fluture, cele trei părți fiind intitulate ,,Aripa stângă”, ,,Corpul” și ,,Aripa dreaptă”. De ce tocmai fluturele? Fluturele este cel mai universal simbol pe care umanitatea l-a putut născoci. Dacă nu ar exista fluturele am ști foarte puține despre sufletele noastre. La greci, zeița sufletului, Psyche, a fost reprezentată ca o tânără cu aripi de fluture. Așadar, fluturele e simbolul sufletului” – a explicat Cărtărescu și a vorbit, în acest context, despre metamorfoza și ciclul de viață al fluturelui.
Scriitorul a explicat că prima parte a ,,Orbitorului” este dedicată mamei sale, pe a doua a dedicat-o lui însuși (,,lui Mircea cel mic”, după cum s-a exprimat), iar a treia este ,,un periplu în trecut” și este dedicată tatălui său.
Mircea Cărtărescu a vorbit și despre modele sale literare, despre relația sa cu Bucureștiul, despre facilitatea cu care folosește în mod poetic termeni medicali și biologici, spunând că aceasta este consecința a faptului că citește mult, nu doar literatură. ,,Doar un sfert din ceea ce citesc e literatură”, a completat Cărtărescu și a declarat că nu se consideră ,,un mare scriitor, ci un mare cititor”.
Marina ANCAIȚAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 11 din 13 martie 2021