Asociația ,,Euroland Banat“ din Reșița și Universitatea Politehnica din Timișoara au organizat, în intervalul 26 – 30 aprilie 2022, evenimente ample în cadrul proiectului DANUrB+. Este vorba despre o succesiune de ateliere și vizite axate pe schimbul de bune practici la care au participat reprezentanți ai instituțiilor partenere la proiect din Slovacia, Ungaria, Croația, Serbia, Bulgaria și România.
Este vorba despre facultățile de arhitectură ale universităților din Bratislava, Belgrad, București, Sofia și Timișoara, ONG-uri, precum și de autorități publice locale, coordonate de Universitatea de Tehnologie și Economie din Budapesta, lider de parteneriat.
Începând de la 1 iulie 2020, cele 20 de instituții partenere lucrează împreună în cadrul proiectului DANube Urban Brand + Building Regional and Local Resilience through the Valorization of Danube’s Cultural Heritage, finanțat prin Programul Transnațional Dunărea 2014-2020, alături de alte 23 de instituții partenere asociate, originare din același bazin dunărean care se întinde din zona Dunării de Mijloc și până la vărsarea acesteia în Marea Neagră. Proiectul DANUrB + își propune să reactiveze moștenirea și resursele culturale subtilizate ale comunităților din regiunile periferice și de frontieră ale fluviului Dunărea, pentru a crea noi posibilități de dezvoltare, contribuind la ridicarea nivelului atractivității orașelor și regiunilor riverane. În acest sens, instituțiile partenere au derulat și derulează o serie de activități de identificare și de valorificare a resurselor locale, într-un efort de creare a unei rețele în care autorități publice sau alți actori interesați să coopereze în vederea atingerii acestui scop. Astfel, cea mai complexă activitate organizată în zona de vest a României s-a derulat săptămâna trecută. Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc la Biblioteca Universității Politehnica din Timișoara, marți, 26 aprilie 2022. Aceasta a fost urmată de o serie de sesiuni de lucru ale partenerilor, derulate în paralel la Timișoara, în după-masa aceleiași zile și în prima parte a zilei următoare. Obiectivul principal al sesiunile de lucru a fost identificarea mecanismelor de consolidare a cooperării în domeniul valorizării resurselor locale ale Clisurii Dunării. Printre altele, au fost abordate subiecte care țin de sporirea gradului de cooperare dintre actorii locali reprezentativi pentru această regiune și s-au făcut pași înainte în vederea definitivării produselor (sub forma unui atlas și a unei platforme) menite să cartografieze atracțiile reprezentative pentru secțiunea Dunării avută în vedere.
Adriana PETROI
Articolul integral îl puteți citi în numărul 21 din 21 mai 2022