Personalitatea Părintelui nostru Arsenie Boca a fost remarcată încă din anii premergători celui de-al doilea Război Mondial.
Putem afirma cu toată convingerea că Părintele a fost un foarte bun cunoscător al sufletului omenesc.Nevoinţa ascetică, specifică vieţii monahale, presupune o foarte bună cunoaştere de sine însuşi, a datelor ereditare, a posibilităţilor şi a limitelor din firea noastră. Până să ajungem să ne cunoaştem pe noi înşine, adeseori greşim. Uneori, se poate întâmpla ca să ne treacă viaţa toată şi tot nu ne cunoaştem îndeajuns. Una dintre harismele Părintelui, poate cea mai mare dintre ele, a fost aceea că vedea cum este sufletul omului, vedea toată firea lui şi astfel putea să-i vină în ajutor, arătându-i care nevoinţă i se potriveşte mai bine şi împotriva cărei slăbiciuni să îndrepte cel mai mult războiul nevăzut. De asemenea, datorită acestei harisme, Părintele a ştiut ce fel de metode şi „leacuri” se potrivesc pentru fiecare: unuia asprimea, altuia mila.
Autoritatea sa venea din trăire.Cuvântul Părintelui era plin de autoritate, un cuvânt care pătrundea cu putere în suflet, deoarece tot ceea ce îndemna pe alţii avea acoperire deplină în viaţa Sfinţiei Sale. Din vasta cultură şi lectură, aproape în toate domeniile, a împărtăşit acelora pe care i-a povăţuit tot ceea ce, într-un fel sau altul, are atingere cu Dumnezeu, tot ceea ce poate apropia sufletul de Dumnezeu. De la Părintele am primit miezul dulce şi înălţător de spirit al culturii generale, chiar dacă noi nu am avut o educaţie şi un nivel cultural deosebit.
Monahia Maria SUCIU
,,Urme în timp”, culegere de lucrări prezentate la Simpozionul Științific Internațional dedicat vieții și operei părintelui Arsenie Boca, coordonator protoiereu stavrofor Cornel Juică, Vârșeț, 2020
Articolul integral îl puteți citi în numărul 12 din 20 martie 2021
