Babele sunt personaje care își trag rădăcinile în bogata mitologie a poporului român. Ele erau considerate femei știutoare, inițiate, specialiste în domeniul practicilor divinatorii. Exista și o toponimie a Babelor, a strămoașelor și moașelor mitice, considerate un fel de divinități meteorologice, active la începutul primăverii. Despre Baba Dochia și caracteristicile Babelor de la începutul lunii martie, am vorbit deja în unul din numerele precedente ale săptămânalului nostru.
După Ivan Evseev (lingvist, folclorist, etnolog), noțiunea de babă subînțelege femeie bătrână, prezentă în mitologia populară ca întruchipare a strămoşului mitic pe linie feminină. Are atributele Zeiței-Mamă a naturii şi a pământului roditor. Figura ei litomorfă e reprezentată de pietrele sau stâncile verticale şlefuite de vânt (Babele din Bucegi), (Dicţionar de simboluri şi arhetipuri culturale, 1994, Editura Amarcord, p. 5)
În mitologia românească, babele se împart în două tabere: ele pot fi bune sau rele. Cele bune sunt legate în special de natură, de luna martie și de legenda Babei Dochia. Babele mai sunt atotștiutoare, inițiate în practici divinatorii, sunt învățate, protectoare și bune cunoscătoare a secretelor ierburilor din natură pe care le folosesc la tămăduirea bolilor. Babele mai sunt moașe, ursitoare și, în sfârșit sunt zâne, făpturi diafane, pline de bunătate și cu acțiuni benefice.
Babele – dătătoare de leacuri
Literatura științifică și etnografică din România cuprinde o serie de lucrări referitoare la aplicarea medicinii primitive a țăranului român, în bună măsură aceste lucrări fiind informații culese în teren despre practicile pentru vindecarea anumitor boli. Aceste practici reveneau, în bună măsură, femeilor în vârstă care cunoșteau secretul plantelor, felul în care acestea trebuiau combinate pentru a duce la vindecarea unei boli. Aceste cunoștințe erau secrete de familie păstrate cu sfințenie care se moșteneau din generație în generație, în bună măsură, transmițându-se doar pe line feminină.
Cercetările din acest domeniu s-au efectuat începând cu perioada din fața celui de-al Doilea Război Mondial, acest lucru fiind confirmat de lucrarea „Boli, Leacuri și Plante de leac”, semnată de Dr. George Bujorean, publicat la Editura Asociației „Astra” din Sibiu, nr. 229- 233, în anul 1936. În studiul introductiv al acestei lucrări se precizează: Studiul medicinii populare, considerată ca o ramură a etnografiei întregește cunoștințele noastre asupra obiceiurilor și psihologiei țăranului și ciobanului român. Studierea lor ne poate aduce lămuriri asupra unor chestiuni de protoistorie românească şi ne duce chiar în vremurile închegării noastre ca popor.
Eufrozina GREONEANȚ
Articolul integral îl puteți citi în numărul 14 din 3 aprilie 2021
