Festivitatea de ziua celui mai vechi teatru sârb

Printr-o festivitate şi înmânarea premiilor anuale s-au marcat 160 de ani de când a fost înfiinţat primul şi cel mai vechi teatru sârb – Teatrul Naţional Sârb. Cu această ocazie, preşedintelui Guvernului Provincial, Igor Mirović, i-a fost înmânată Medalia de Aur a Teatrului Naţional Sârb pentru dezvoltarea şi susținerea acestei instituţii culturale.


„Este o onoare să fiu astăzi în acest loc, în acest rol. Este imposibil să nu aveți admiraţie şi respect pentru cei care în urmă cu 160 de ani au înfiinţat Teatrul Naţional Sârb (TNS) – Jovan Đorđević, Svetozar Miletić, Stevan Branovački, Jovan Jovanović Zmaj şi mulţi alţii care au luat parte la acest eveniment istoric”, a declarat preşedintele Guvernului Provincial, Igor Mirović.


După cum a declarat dânsul, trebuie să ne amintim de toţi purtătorii şi apărătorii misiunii TNS: de la administratorii de seamă Antonije Hadžić şi Branislav Nušić până la marii actori Pera Dobrinović şi Dimitrije Ružić.
După cum a declarat Mirović, Guvernul Provincial, ca fondator al Teatrului Naţional Sârb, este conştient de rolul său şi de obligaţia să asigure condiţii pentru funcţionarea normală şi dezvoltarea teatrului.


„Această obligaţia o vom îndeplini şi în viitor”, a spus Mirović.
Președintele Guvernului Provincial a scos în evidență importanţa tuturor celor care şi astăzi, în ciuda ispitelor din vremurile pe care le trăim, duc repertoariul şi păstrează flacăra eternă a dăinuiri Teatrului Naţional Sârb.

Daniela BAKIĆ SCUMPIA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 15 din 10 aprilie 2021