Mi-a făcut plăcere să colaborez cu Teatrul de amatori ,,Conu Alecu” din Alibunar

Ivana Đokić a terminat actoria la clasa profesorului Petar Banićević și studiile de master – regia de film „Arta formelor documentare” la profesorii Dragan Elčić și Dejan Petrović. A realizat un film documentar „Nimeni nu ne-a chemat”. Timp de mulți ani a jucat în Teatrul pentru copii ,,Pan Teatar”, dar şi în numeroase filme și seriale.

,,Studiind actoria, regia a reprezentat o parte componentă a activităților noastre de pe scenă pentru că noi singuri am regizat piesele noastre. Dorința mea de a mă ocupa de regie, în primul rând, de cea de film, se datorează inspirației mele. Având în vedere că fiecare artist își are inspirația sa, așa cum pictorii își au muza lor, așa și eu am un înger care mă inspiră să creez imagini mobile.” De unde inspiraţia şi dragostea pentru ceea ce face, ne spune chiar Ivana: ,,Inspirația mea este dragostea. Este unul din modurile prin care într-o manieră artistică vreau să dovedesc cât îmi este de importantă în viață existența sa. Mă ocup și de crearea scenariilor, pentru că acestea sunt toate strâns legate între ele, așa că și temele cu care mă ocup în filme sunt foarte personale.”


Temele sale legate de regie, pe lângă dragostea pentru ceea ce face, este vorba despre relațiile dintre oameni, acceptarea alterității, luptele interne ale personajelor. Cel mai mult îi place clasicii noștri, comediile și spectacolele în care este prezentă mișcarea pe scenă. Un regizor bun trebuie să aibă şi calităţi deosebite, printre acestea se numără: talentul, educaţia, de asemenea, trebuie să fie multilateral dezvoltat și să îi placă mult de actorii cu care intră în contact. La întrebarea cu ce teatre a colaborat până în present, Ivana a răspuns: ,,Am colaborat cu Beogradsko dramsko pozorište, cu Atelje 212 din Belgrad, cu Teatrul pentru Copii ,,Pan Teatar” din Belgrad, și cu teatrul de amatori ,,Conu Alecu” din Alibunar”. Despre colaborarea sa cu teatrul amintit aflăm următoarele detalii: ,,Am avut cinstea să colaborez cu Teatrul de amatori ,,Conu Alecu” din Alibunar și am fost foarte mulțumită cu colaborarea.

Adriana PETROI

Articolul integral îl puteți citi în numărul 23 din 4 iunie 2022