După o perioadă cauzată de pandemie, la Vârșeț își reia continuarea cunoscutul Festival Internaţional de Folclor ,,Coroana vârșețeană”. Anul acesta, festivalul va ajunge la ediția a XXIII-a şi se va desfășura în perioada 11-13 iulie 2022, la Vârșeț. Festivalul Internațional de Folclor ,,Coroana vârșețeană” s-a bucurat la fiecare ediție de prezența unui public numeros care a avut ocazia să descopere diversitatea culturală din toate culturile lumii.
În fiecare an, acest festival de folclor este o adevărată sărbătoare a muzicii și dansului. Evoluţia și frumusețea momentelor prezentate de toate ansamblurile folclorice din țară și străinătate, se bucură întotdeauna de o mare bucurie din partea tuturor iubitorilor de folclor și tradiții. Cu această ocazie, am stat de vorbă cu dr. Traian Căcina, Davor Stojković și Olga Petrov.
Dr. Traian Căcina, membru în Consiliul Executiv al orașului Vârșeț, responsabil pentru Cultură ne-a împărtăşit gândurile sale despre acest Festival Internaţional de Folclor ,,Coroana vârșețeană”.
- ,,Coroana vârșețeană” la o nouă ediție. O nouă provocare. Un nou potențial succes. Cititorii care cunosc zona Vârșețului și evenimentele din acest oraș, cu siguranță știu ce înseamnă pentru oraș Festival Internaţional de Folclor ,,Coroana vârșețeană”. Este evenimentul din timpul verii, care, deși se desfășoară în cea mai caldă perioadă a anului, are tendința să încălzească și mai mult starea de spirit a Vârșețului.
A fost înființat în 1995, și de atunci, cu mici excepții, continuă să desfăteze publicul care de fiecare dată umple zona centrală a orașului. Excepțiile amintite au fost în ultimii doi ani…, dar să fim sinceri, ultimii doi ani au fost o excepție pentru întreaga lume. Din cauza pandemiei am fost siliți să ne schimbăm stilul de viață, obiceiurile, comportarea… Dar în viață toate trec și, slavă Domnului, a trecut și aceasta peste noi. Trecură doi ani în care coroana folclorică a Vârșețului a stat ascunsă de public. Pitulată după o mască într-o izolare totală, dar cu speranța că în curând va reveni. Și a revenit. Anul acesta, festivalul folcloric revine în forță. Multiculturalismul, sinergia culturilor și obiceiurilor locale și vizitele ansamblurilor folclorice de pe cealaltă parte a Terrei. Acestea sunt lucrurile specifice festivalului și totodată ideile pe care vrem să le reluăm anul acesta.
Festivalul va avea loc în perioada 11-13 iulie, bineînțeles în centrul orașului. Manifestarea centrală a verii nici nu poate fi în alt loc decât în centru… Pe scenă vom avea ocazia să vedem formații de dansatori din Serbia, Macedonia de Nord, România și alte țări europene, dar totodată și grupuri mai exotice pentru noi din America latină și Indonezia. Pentru publicul prezent, întotdeauna este o plăcere să vadă ceva diferit și deosebit.
Vasilie PETRICĂ
Articolul integral îl puteți citi în numărul 27 din 2 iulie 2022