Se împlinesc, pe 21 iulie, o sută de ani de la naşterea, la Seleuş, a lui Ion Marcoviceanu (1992 – 2012), poet, prozator şi jurnalist. Scriitorul care, potrivit criticilor literari, se înscrie în generaţia tradiţionaliştilor, şi-a concentrat universul creaţiei în jurul prozei şi al poeziei care, integrată în curentele epocii artistice, se remarcă printr-un specific autentic, personal al autorului. În ce constă această unicitate?
Debutul editorial al lui Ion Marcoviceanu a avut loc în anul 1969, când a apărut, la Editura ,,Libertatea”, volumul de proză ,,Aşa le-a fost ursita”. În ,,Literatura română din Voivodina. Panorama unui sfert de veac” (1946 – 1970) (Libertatea, Panciova, 1971), colegul său de generaţie Radu Flora a remarcat ,,puterea narativă a autorului şi discernământul perspicace de a observa şi a selecta amănuntul caracteristic, iar, de cealaltă parte, de a fi aplicat în povestire, în stil, expresie, cât şi viziunea sa despre lume, un procedeu realist” (p. 56), precum şi ,,posibilitatea artistică a autorului de a ne reda bucăţi interesante, de a ne ataşa lecturii”.
Ion Marcoviceanu a debutat, totuşi, cu mult înainte ca primul său volum să apară de la tipar. A publicat în anul 1943, la ,,Junimea bănăţeană” nuvela ,,Iarna”, iar în 1946 i-a apărut, în ,,Libertatea literară”, proza ,,Cel de-al 160-lea”.
În anul 1983, Ion Marcoviceanu a revenit cu proză în volumul ,,Frunze uitate de vânt”. O analiză amplă a acestui volum găsim în cartea ,,Opinii şi reflecţii II. Studii asupra prozei româneşti din Voivodina” a Virginiei Popović (Panciova, Editura ,,Libertatea”, 2016). ,,Volumul de schiţe şi povestiri Frunze uitate de vânt conţine texte care descoperă pe de o parte o lume care iese la suprafaţă prin memoria scriitorului, o lume care este aproape de noi, iar pe de altă parte o lume care este inventată, care trăieşte undeva departe, străină, dar care aminteşte de destinele oamenilor de lângă noi. Toate schiţele din acest volum au subiectul transpus într-un mediu urban al Voivodinei. Marcoviceanu pe tot parcursul volumului evocă întâmplări ,,autentice” ,,fiecare text urmăreşte o idee, cel mai adesea moralizatoare”(p. 68-69). Virginia Popović concluzionează: ,,Schiţele lui Ion Marcoviceanu sunt mici instantanee de viaţă, prin care ne oferă o imagine complexă, a societăţii timpului. Se remarcă talentul excepţional al lui Marcoviceanu în surprinderea unor aspecte semnificative ale vieţii intime şi publice, în realizarea unei tipologii variate şi reprezentative. Marea performanţă a scriitorului este că realizează aceste lucruri pe un spaţiu mic, două-trei-patru pagini. În aceste proze scurte se observă talentul scriitorului prin ştiinţa dialogului foarte scurt, dar care invidualizează psihologii. O replică demonstrează de multe ori nivelul de cultură, interesul dominant, psihologia personajului. Înscenarea este prezentată prin preţioase observaţii, comentarii ale autorului. Ion Marcoviceanu are o viziune critică, satirică asupra realităţii. Aceste proze scurte alcătuiesc un adevărat mozaic realist, satiric al societăţii de la sfârşitul secolului trecut. Foarte variate din punctul de vedere al conţinutului, schiţele lui Marcoviceanu ne oferă o imagine curpinzătoare a instituţiilor, moravurilor, obiceiurilor oamenilor din mediul multinaţional al Voivodinei” (p. 73).
Marina KALKAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 29 din 16 iulie 2022
