Liubiţa Raichici s-a născut în anul 1962 la Moldova Nouă. Este doctor în filologie. A publicat mai multe volume în limba sârbă și în limba română. Deţine mai multe premii literare, dar şi pentru implicare socială.
Am început dialogul cu Liubiţa Raichici întrebând-o: De ce poezia?
,,De fapt, poezia m-a ales pe mine, eu doar m-am ţinut de ea! Te naşti cu un dar, cu un talent şi îl înmulţeşti…Atunci când, prin cuvânt, ajungi la sufletele oamenilor aflăm că să atingi sufletul celuilalt trebuie ca, mai întâi de toate, propriul tău suflet să fie atins! Altfel, versurile intră la categoria „ce din coadă au să sune”, nu-i aşa? Constat că forma fără fond e la mare modă şi cinste. Cred că sentimentul de comuniune, de împreună simţire a înaltului, a sublimului fiinţei, este unul dintre cele mai alese, întrecut doar de trăitorii adevăraţi în credinţă”.
Preocuparea principală a interlocutoarei nostre în domeniul filologiei și al literaturii sârbe este poezia: ,,Poezia este motorul meu, inima. Sunt născută şi trăiesc în România, sunt sârboaică din România, ceea ce înseamnă că obligatoriu preocupările mele sunt împletite, întrepătrunse, atât cât pot eu de bine, cele sârbeşti cu cele româneşti. Traduc mult, nu doar literatură. Traduc o tematică foarte diversă în cadrul proiectelor transfrontaliere, scriu recenzii şi prefeţe, promovez tinerii autori, organizez lansări şi altele, desigur”.
Cea mai recentă activitate pe care a desfăşurat-o Liubiţa Raichici în domeniul culturii sârbești și a multiculturalismului este scrisul. Scrie zilnic. Pentru un concurs editorial din Voivodina pregăteşte un volum de poezie. A tradus în limba română şi, în urma unui concurs, prestigioasa editură ,,Eikon” din Bucureşti a publicat traducerea unei capodopere a literaturii sârbe, „Luča mikrokozma” a lui P.P. Njegoš, pe care încă nu a lansat-o. De asemenea, Liubiţa Raichici a tradus al treilea volum despre Patriarhul Pavle al Serbiei, „Să fii om”, semnat de Jovan Janjić, care este în curs de apariţie tot la o prestigioasă editură bucureşteană: ,,Sophia”. În cadrul unui proiect amplu care vizează mai multe ţări din regiunea noastră, interlocutoarea noastră pregăteşte o antologie a poeţilor sârbi contemporani din România.
A tradus foarte mulţi poeţi români şi sârbi contemporani. ,,E rostul meu, felul meu de-a fi. Nu am timp să fac. Să muncim, zic, dragostea e ceva foarte concret, cu urme şi urmări, în toate domeniile, şi-n literatură”.
Despre cele mai recente activități ale interlocutoarei noastre în domeniul culturii române, aflăm următoarele: ,,Public, aproape anual, un volum de poezie. De curând am lansat „Poezia pe creier” şi mai urmează. Tot ce traduc şi susţin, cu pânzele sus, are, desigur, o componentă românească. Așa e firesc şi onest, cred. Manifestarea cultural-artistică şi literară de notorietate internaţională este Festivalul Internaţional de Poezie „Porţile Poeziei” Caraş-Severin, care a reprezentat unul dintre proiectele mele manageriale de peste un deceniu, cât am fost directorul Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Naţional al judeţului Caraş-Severin, serviciu deconcentrat al Ministerului Culturii.
Poetul nu are nicio „piele” protectoare. Tot ce i se întâmplă unui poet merge direct la inimă
Liubiţa Raichici este organizatoarea Festivalului Internațional „Porțile Poeziei” de un deceniu. Iată ce ne spune despre acest festival: „De fapt, întredeschidem, atât cât ne stă în putere, porţile unei importante culturi de contact, ale unei credinţe străbune, ale cuvântului care, pe alocuri, atinge cerul, ale unui impresionant patrimoniu religios şi tehnic, ale unui popor bucuros de oaspeţi! Invitaţii noștri, poeți cu o deosebită reputație și un spirit cald, ne vor onora cu poezia lor, iar noi vom încerca să-i răsplătim arătându-le, subliniem încă o dată, o lume tainică, o lume ale cărei comori le poți rata foarte ușor dacă nu ești atent”. Nu aş mai adăuga nimic la ce am scris aici. Despre asta este vorba, aşa cum am precizat şi anterior. Festivalul a fost gândit şi implementat să fie ambasador al culturii şi al valorilor noatre tradiţionale, de patrimoniu material şi imaterial, de factură tehnică şi de cult. Trăim cu impresia că ne cunoaştem, până şi aici la graniţe, dar adevărul este că nu ştim lucruri esenţiale unii despre alţii. Festivalul vrea să arate cum e sufletul nostru, cum e duhul, sublimat în cultură, poezie, cum suntem noi ca oameni, artişti şi creatori, nu doar ceea ce se poate vedea la ştiri, de cele mai multe ori exclusiv peiorativ şi negativ”. Poetul nu are nicio „piele” protectoare. Tot ce se i întâmplă unui poet merge direct la inimă. Cine poate pătrunde mai direct, cu acribie, cu empatie, cu durere, cu sinceritate, cu viziune şi câteodată cu previziune în odăile tainice ale sufletului, dacă nu un poet, un muzician, un pictor?
Adriana PETROI
Articolul integral îl puteți citi în numărul 30 din 23 iulie 2022
