Cea mai bună ediție de până acum

După o pauză de doi ani, din cauza epidemiei cauzate de virusul Corona-19, săptămâna trecută s- a desfășurat la Vârșeț cunoscutul și tradiționalul Festival Internațional de Folclor „Coroana Vârșețeană”. Manifestarea a fost organizată de către Centrul Cultural din Vârșeț iar co-organizatori au fost Organizația Turistică Vârșeț și Centrul „Millenium” cu sprijinul orașului Vârșeț. Acest festival a ajuns la ediția a 23- a care a durat trei zile, în perioada 11 – 13 iulie.

Festivalul a început cu parada tuturor participanților care s-au perindat prin fața Primăriei, executând câteva figuri de dans. Publicul prezent a fost încântat de frumusețea și diversitatea costumelor populare. La această ediție a Festivalului au participat ansamblurile folclorice din țări precum Italia, Peru, Macedonia de Nord, România, Mexico, Serbia și Indonezia. A urmat recepția oficială a reprezentanților tuturor ansamblurilor care a avut loc în sala festivă a Primăriei, organizată de către autoguvernarea locală. Participanți au fost primiți de către Traian Căcina, membrul Consiliului Executiv al orașului Vârșeț, responsabil pentru cultură. Cu această ocazie, s-a adresat celor prezenți, subliniind că orașul Vârșeț este unul dintre cele mai importante localități de pe harta culturală a Serbiei, exprimându-și bucuria de a fi, în numele autoguvernării locale, gazda participanților. Traian Căcina a menționat și următoarele:
„Vârșețul a fost întotdeauna un oraș multicultural, cunoscut pentru promovarea valorilor etnice și, odată cu defilarea voastră în centrul orașului ați intrat în opusul tradiției orașului. Aș dori să vă mulțumesc pentru că ați ales să participați la ediția din acest an a Festivalului Internațional de Folclor „Coroana Vârșețeană”, iar orașul Vârșeț și concetățenii noștri vor face tot posibilul să fie gazde bune, sperând că orașul nostru vă rămâne pentru voi într-o amintire frumoasă.”.
Cuvinte de salut a adresat și Olga Petrov, președintele festivalului care a explicat că acest festival este și membrul CIOF, organizație internațională a UNESCO. În urma discursurilor susținute, Traian Căcina a înmânat fiecărui participant cadouri din partea Primăriei. La sfârșitul recepție a fost organizat un coktail și s-a realizat o fotografie comună.

Deschiderea festivalului în mod festiv
Festivalul a fost deschis în mod festiv pe scena din centrul orașului de la ora 21:00. La început, publicului numeros s-a adresat Olga Petrov, președintele festivalului iar evenimentul a fost inaugurat de către Dragana Mitrović, primărița orașului Vârșeț care a menționat următoarele:
„Festivalul „Coroana Vârșețeană”, prin tradiția sa, evocă diversitatea obiceiurilor dintre popoare pe care muzica le unește mereu, de asemenea, ne arată că dansul și muzica din Serbia sunt prețuite în rândul tinerilor și sunt văzute, atât în toată țara noastră, cât și în cele mai îndepărtate țări. Bogăția acestui festival constă în faptul că a creat noi prietenii de-a lungul anilor, cea ce este menirea unor astfel de manifestări culturale, promovând totodată orașul Vârșeț drept o gazdă la care fiecare oaspete ar fi bucuros să se întoarcă.”

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 30 din 23 iulie 2022