În primul rând, vă mulțumesc că ați acceptat să îmi acordați acest interviu. Întrebările care urmează sunt inspirate din convorbirile pe care le-am avut de-a lungul timpului cu unii dintre actorii din filmul ,,Tinerețe frântă”.
Cu multă plăcere! Eu vă mulțumesc că v-ați gândit și la mine. Mă bucur că ați avut onoarea să îi intervievați pe actorii și actrițele care au jucat în „Tinerețe frântă”. Mă faceți să mă întorc cu 34 de ani în urmă, când s-a născut ideea de a face acest prim film în limba română din Iugoslavia.
De ce ați ales să faceți regie și nu actorie, scenografie sau… medicină?
Acum trebuie să intru și mai adânc în trecut. De ce am ales să fac regie și nu altceva? Așa m-au inspirat viața și evenimentele din jurul meu. Vă dau câteva exemple de situații de viață care m-au marcat. Când eram elevă la școala primară din Sân-Mihai, satul meu natal, am interpretat rolul principal în piesa de teatru ,,Cenușăreasa”. Am reușit să plâng într-o scenă și am văzut că și spectatorii au plâns cu mine, mai ales mamele. Atunci sufletul meu de copil a înțeles că actoria este, de fapt, o exprimare a inimii. Dacă actorul simte profund în inima lui ce spune, atunci se conectează cu publicul și transmite aceeași emoție și spectatorului. Mai târziu, aceasta a fost o regulă în munca mea cu actorii.
Un alt lucru care m-a marcat au fost piesele de teatru de păpuși, în care jucam imitând vocea animalelor, a păsărilor și a personajelor umane. Aceasta se întâmpla tot la școala din sat, iar mai târziu și la Școala Normală din Vârșeț. Pentru că m-a pasionat atât de mult, am început să îmi creez propriul teatru de păpuși, cu fratele meu și prietenii mei din copilărie, acasă, în atelierul de rotar al tatălui meu. Fiindcă tata nu lucra duminica, noi, copiii, ne adunam să ne jucăm de-a teatrul de păpuși. Alegeam povestea, cream păpușile, scenografia, efectele speciale (ploaia, zăpada) și îi invitam pe ceilalți copii de pe stradă să ne urmărească.
Ce m-a marcat definitiv însă a fost cinematograful ambulant, care călătorea din sat în sat și ne proiecta filme. Primul film pe care l-am văzut în viața mea a fost pelicula rusească „Ivan Grozni”, proiectat în școala din sat. Imediat cum s-a terminat proiecția filmului, m-am și gândit cum să creez și eu filmul meu și am început să copiez pe bucăți de sticlă fotografiile colorate din cărțile de povești. Am pus aceste fotografii transparente la capătul unui tub de metal, iar celălalt capăt l-am luminat cu o lanternă. Invenția a reușit. Imediat mi-am aranjat cinematograful propriu sub hambarul întunecos. Mi-am invitat toți prietenii și pe copiii din vecini la proiecția filmului. Le-am spus povestea din carte și am ilustrat-o cu imagini.
Acum vă dau răspunsul final la întrebarea: „De ce ați ales să faceți regie?” Tocmai terminasem anul al II-lea la Facultatea de Filologie din Belgrad, când o prietenă bună din sat vine și mă vizitează. Îmi arată o bucată de ziar decupată din „Libertatea”, cu anunțul Televiziunii Novi Sad în construcție (parafrazez anunțul), care oferea burse tuturor studenților care vor să studieze profesiile necesare televiziunii în limbile sârbă, maghiară, română, slovacă, ruteană. Prietena mea mi-a zis că ea vrea să continue studiul artelor plastice la București, iar eu i-am răspuns că vreau să studiez regia de film. Zis și făcut. M-am înscris la IATC (Institutul de Arte Teatrale și Cinnematografice) din București, secția Regie de Film și Televiziune.
Ani în șir ați fost angajată la TV Novi Sad. Ce amintiri vă leagă de această perioadă?
Da, am fost angajată la TV NS, redacția în limba română, din iulie 1976 până în august 1992, când am părăsit Iugoslavia. Am fost angajată la redacția în limba română, dar am avut prilejul să regizez în toate limbile programelor TV NS. Amintiri? Enorm de multe. Ar fi imposibil să deapăn toate aceste amintiri într-un interviu. Dar pot să trag o concluzie: munca în TV NS mi-a oferit o experiență profesională extrem de bogată și diversificată, pe care nu mi-am închipuit-o când am plecat la studii. Am regizat și am scris scenarii pentru o multitudine de filme documentar-artistice despre personalitățile din Banat, școlile medii în limba română, festivalurile naționale și internaționale de muzică și folclor, Mozart Point Festival, clipuri muzicale cu diverși interpreți celebri de muzică populară, clasică, ușoară, distractivă, locali și străini, adaptări TV de piese de teatru de amatori sau pentru copii, bancuri de Revelion, concerte în studioul TV, Academia de Muzică, emisiuni în direct în studioul TV, reclame, primul episod în limba slovacă al serialelor de basme pentru copii, în toate limbile minorităților, „Varošarije” – două episoade etc. Filmul artistic „Tinerețe frântă”, care ne-a adus cea mai mare satisfacție profesională. Premiile obținute la diverse festivaluri naționale și internaționale au fost o mare onoare pentru TV Novi Sad și pentru întreaga echipă a filmului. A fost de neuitat, pentru că nu ne-am așteptat la un așa succes.
Ştim cu toții că filmul „Tinerețe frântă” a fost și este un film bun. Ce înseamnă un film bun? Ce îl face de succes: ritmul, subiectul, jocul actorilor?
Cred că în cazul nostru a fost vorba de autenticitatea, sinceritatea și originalitatea limbajului cinematografic. Criticii de film ne-au considerat un nou val/stil cinematografic, la fel ca arta picturii naive. Au considerat că această expresie cinematografică se potrivește perfect cu subiectul filmului. Bineînțeles că asta a fost și intenția mea când am adaptat romanul „Tinerețe frântă” de Mihai Avramescu: să fiu cât mai fidelă realității descrise în roman. Voiam să pun în imagini o lume pe cale de dispariție pentru generatiile care vor urma. E o lume a părinților, moșilor și strămoșilor noștri din Banat care nu trebuie să cadă în uitare. În ceea ce privește jocul actorilor, cine putea să interpreteze mai bine rolul țăranului bănățean decât actorii amatori care sau erau țărani ori s-au născut, au crescut și s-au format în familii de țărani? Ei vorbeau graiul bănățean. Cei patru actori profesioniști din România au depus un mare efort să se exprime în grai bănățean ca la Petrovasâla.
Adriana PETROI
Articolul integral îl puteți citi în numărul 32 din 6 august 2022
