Plantele și natura sunt o modalitatede psihoterapie

Interlocutorul nostru din această săptămâna aceasta este Milan Doroslovački, în vârsta de 26 ani din Bečej. De peste 12 ani, el cultivă, în curtea casei sale, o mare varietate de plante.

Să-i ascultăm povestea: „M-am născut şi am crescut într-o familie de agricultori, ceea ce înseamnă că dintotdeauna am avut contact cu pământul, plantele și cu animalele. A fost firesc să îndrăgesc grădinăritul. Pur și simplu, am decis să pășesc pe calea trasată de familia mea”, mărturisește Milan și adaugă: „Este acel instinct care se naște în tine, un lucru firesc, e ceva ce a fost parte din mine dintotdeauna, dar, ce-i drept, a avut influenţă şi familia mea. Dintr-o pură dragoste pentru plante, m-am înscris la Facultatea de Agricultură din Novi Sad, aşa că lucrurile s-au aşezat într-o ordine perfectă”, mărturisește Milan.


Prima plantă pe care a îngrijit-o a fost o aloe a mamei sale. Planta era aşezată pe pervazul ferestrei, dar Milan a tot mutat-o. „Nu mi-a plăcut cum arăta! Era alungită, deformată și se vedea cu ochiul liber că suferea, că nu-i convenea locul. M-am gândit că, poate, planta îşi va reveni dacă îi voi asigura condiţiile care există în mediul ei natural. Aşadar, am plantat doar o parte din plantă în grădină şi astfel am expus-o la diferite condiţii meteorologice: soare, ploaie… Bineînțeles că în aceste condiții planta s-a dezvoltat. Avea frunze mai mari, era o plantă sănătoasă. După câteva luni, mama a văzut rezultatul. Nu-i venea să creadă că e aceeași aloe. Credea că glumesc, că am cumpărat o altă plantă. În realitate, planta s-a dezvoltat datorită faptului că avea condiţii din mediul ei natural. Am experimentat până când am obţinut un rezultat excelent.


Așa am început, deodată, să cultiv cactuși. Astăzi am o grădină plină de cactuși şi plante americane, care arată ca un adevărat mic deșert.
Am înclinaţii către grădinărit şi spun mereu că fiecare om are un serviciu de vis. Ce înseamnă un serviciu de vis? Este talentul nostru, de care trebuie să ţinem cont. Ne putem transforma hobbyul într-o afacere.
Mi-am îmbunătățit cunoștințele de grădinărit la diverse educații şi prin faptul că am obţinut experiență. Grădinile, plantele și animale sunt viaţa mea. Aşadar, fiecare zi e mai interesantă decât cea precedentă. Cultivarea plantelor nu mă poate plictisi. Din contră, mă face fericit”.


Întrebat câte specii de plante cultivă, Milan răspunde: „Am încetat să le număr. Cifrele nu contează. Nu îmi place să mă laud cu ele şi nici să ies în evidenţă. Deşi am o mulțime de plante, îngrijirea acestora e simplă pentru mine. Oamenii sunt tentaţi să creadă că horticultura şi floricultura sunt îndeletniciri specifice femeilor, dar nu este aşa.


Grădinăritul este o muncă grea. Necesită sacrificiu, grijă, efort, risc. Trebuie să ne placă foarte mult. Aşadar, persoanele cărora nu le plac plantele nu trebuie să intre în această poveste. Dacă ţineţi plantele doar pentru decor, pe rafturi, trebuie să ştiţi că ele suferă şi la urmă mor.

Denis STRATULAT

integral îl puteți citi în numărul 38 din 17 septembrie