Cu ajutorul Domnului, Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor), a avut loc prima vizită arhierească a PS Ieronim Sinaitul, Episcopul Daciei Felix, care a venit în localitatea Petrovasâla. La sosirea sa, a fost întâmpinat de Părintele Emanuel Tăpălagă, vicar eparhial, și un sobor de preoți. Bucuria slujirii a fost unită cu bucuria aniversării a 120 de ani de la înființarea corului parohiei. Despre începuturile corale a expus dr. Mircea Măran, istoric.
După Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, Preasfințitul Părinte Episcop Ieronim le-a vorbit credincioșilor prezenți: ,,Preacucernici părinți, iubiți credincioși și credincioase, omul este ființa cea mai înaltă, creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Sufletul său, viu și nemuritor, este darul cel mai de preț. De aceea, Dumnezeu iubește omul și dorește ca acesta să se mântuiască.
Împotriva acestei dorințe, dintotdeauna cineva a stat împotrivă. Începutul acestei împotriviri nu s-a făcut aici, pe pământ, ci începutul a fost în ceruri, căci mai înainte de a crea lumea aceasta, Dumnezeu a creat lumea cerească, lumea nevăzută, lumea îngerilor, pe care Dumnezeu i-a rânduit să fie ființe slujitoare a lui Dumnezeu, iar mai târziu, odată cu crearea oamenilor, să fie ființe care slujesc mântuirii oamenilor, ne spune Sfântul Apostol Pavel.
Îngerii au fost creați ca ființe spirituale, slujitoare lui Dumnezeu, dar ei nu sunt creați după chipul lui Dumnezeu. Creat după chipul lui Dumnezeu este omul, de aceea dintotdeauna, îngerii cei căzuți, care s-au întunecat, s-au numit diavoli, au urât omul. Și dintotdeauna au încercat să-l abată de la calea sa, de la calea cea bună.
Adriana PETROI
integral îl puteți citi în numărul 44 din 29 octombrie