O ediție foarte reușită

În incinta Catedralei Ortodoxe Române „Înălțarea Domnului” din Vârșeț a avut loc cea de-a opta ediție a Festivalului Internațional de Muzică Corală Religioasă „Te Deum Laudamus”. Manifestarea a fost inaugurată de diaconul dr. Eugen Cinci care în cuvântarea de salut și-a exprimat bucuria că după doi ani de pauză, formațiunile corale s-au reunit la a opta ediție a Festivalului, subliniind că este convins că și de această dată, se vor prezenta cu un program calitativ și bine selectat.

În fața publicului numeros din Catedrala Ortodoxă Română din Vârșeț s-au prezentat 11 coruri din Serbia și România. Evenimentul s-a desfășurat cu binecuvântarea PS Ieronim Episcop al Dacia Felix. Organizatorii acestei manifestării au fost Societatea Internațională de Studii Muzicale din Timișoara, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad și Societatea Civică Banatic – Art din Vârșeț. Președintele festivalului a fost diaconul dr. Eugen Cinci, directorul executiv – prof. dr. Adrian Boba din România și directorul artistic – prof. dr. Veronica Laura Demenescu. Acest eveniment a fost realizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni și Primăria orașului Vârșeț.

În calitate de oaspete, Daniel Bala ministru consilier la Consulatul României la Vârșeț a adresat felicitări organizatorilor care au reușit să realizeze cu succes acest eveniment. Dânsul a menționat că toate corurile care s-au prezentat au fost la un nivel foarte înalt, salutând prezența Corului de Copii al Românilor din Serbia, recent înființat. De asemenea a subliniat că momentele trăite în timpul programului au fost intense și au adus o adevărată împlinire sufletească.

Festivalul a fost deschis de către Corul de Copii al Românilor din Serbia „Carmina Felix”, dirijat de prof. Roxana Cinci. Corul s-a prezentat cu două piese corale „Cântă Câmpul”- Priceasnă, N. Moldoveanu și „În cetatea împărătească”. Prin vocile lor tinere și entuziasmul specific vârstei, acești copiii au ridicat publicul prezent în picioare.

Vasile PETRICĂ

integral îl puteți citi în numărul 48 din 26 noiembrie