Conferinţa organizată la Camera de Comerţ a Voivodinei

Vicepreşedintele Guvernului Provincial, Branko Ćurčić şi secretarul provincial pentru economie şi turism, dr Nenad Ivanišević au participat la conferinţa dedicată femeilor antreprenoare, organizată la Camera de Comerţ a Voivodinei, pe data de 18 noiembrie, cu ocazia Zilei Internaţională a Femeilor Antreprenoare, care se marchează în întreaga lume pe data de 19 noiembrie.

Conferinţa organizată de Camera de Comerţ a Voivodinei şi Asociaţia de femei „Biznis na štiklama”/„Business-ul pe tocuri”, cu sprijinul Guvernului Provincial, a fost dedicată tuturor problemelor importante cu care se confruntă antreprenoarele, sprijinului antreprenoriatului feminin, surselor financiare şi îmbunătăţirii climei de afaceri în Serbia şi regiune.

Vicepreşedintele Guvernului Provincial, Branko Ćurčić a inaugurat conferinţa, evidenţiind că biroul lui, împreună cu Secretariatul Provincial pentru Economie şi Turism lucrează la crearea unei ambianţe mai bune când este vorba despre antreprenoriatul feminin.

„Prin diferite măsuri de sprijin pe care le implementăm prin intermediul Secretariatului Provincial pentru Economie şi Turism, ajutăm antreprenoarele, urmărim iniţiativele lor, discutăm cu ele şi ne ocupăm de problemele care apar cel mai frecvent în cadrul îndeletnicirii lor. Pătrunderea femeilor în sfera antreprenoriatului reprezintă un pas important în drumul emancipării şi obţinerii independenţei economice ca unul dintre primele condiţii pentru egalitatea de gen. Totuşi, antreprenoriatul feminin şi dezvoltarea lui trebuie privită în contextul inegalităţilor de gen care marchează societatea noastră”, a declarat vicepreşedintele Ćurčić.

Daniela BAKIĆ SCUMPIA

integral îl puteți citi în numărul 49 din 3 decembrie